Până la Revelion, piața românească de gaze naturale mai primește o lovitură

Până la Revelion, piața românească de gaze naturale mai primește o lovitură

În timp ce românii își petrec frumoasele sărbători de iarnă, încercând să se bucure, în condițiile date, de tradiții și obiceiuri, piața de gaze nu este deloc liniștită, după cum era de anticipat.

Pe lângă volatilitatea prețurilor, piața noastră de gaze naturale se confruntă în aceasta perioada și cu un alt fenomen îngrijorător. Este vorba despre abandonul furnizorilor. Nu puține sunt numele companiilor care renunță în această perioadă să mai fie pe piață, fiecare dintre ei dând vina atât pe legislația în vigoare, cât și pe scumpiri.

Nici viața furnizorilor de gaze naturale nu e simplă în România

Ultimul nume care s-a trecut le această listă a renunțărilor este Gaz Vest, un furnizor cu 27.000 de clienți casnici. Compania tocmai a înștiințat ANRE că este nevoit să suspende pentru trei luni activitatea de furnizare.

Cei de la Gaz Vest invocă, în notificarea trimisă către ANRE, o serie de motive ce stau la baza acestei decizii radicale. Iată-le:

“Cu regret va informam ca, datorita evolutiei pretului pe piata gazelor naturale din Romania dar si la nivel european, acestea traversand o perioada extrem de dificila, cu o volatilitate extrem de ridicata a pretului (de la 130 RON /MWh la inceputul lunii octombrie la 900 RON/MWh in prezent) dar si a modificarilor legislative adoptate privind plafonarea pretului la gazele naturale furnizate, modificari care datorita neclaritatii privind cine si cand acopera costurile avute de furnizor pentru prestarea activitatii de furnizare au condus la suspendarea de catre banci a tuturor procedurilor de finantare initiate, GAZ VEST SA a fost nevoita sa notifice ANRE suspendarea pe o perioada de 3 luni a activitatii de furnizare.

Conform legislatiei in vigoare clientii GAZ VEST SA vor fi preluati de catre alti furnizori sau de catre FUI, angajatii GAZ VEST SA asigurand tot sprijinul pentru realizarea acestui transfer.

Avand in vedere informatiile aparute in spatiul public, privind modificarile care urmeaza sa fie adoptate in urmatoarea perioada pentru Legea 259 ( ceea ce inseamna ca insusi cei care au elaborat-o, in urma sesizarilor, si-au dat seama de neajunsurile acestei Legi) speram ca neclaritatile invocate de sistemul bancar se vor clarifica astfel incat GAZ VEST SA sa acceseze finantarile solicitate si ca in maxim 3 luni sa revenim in calitate de furnizori ai dumneavoastra.

Va multumim pentru cei 20 ani in care am colaborat si va informa ca pentru transferul catre alti furnizori va puteti adresa la : telefon 0257/348400 sau la email transferconsumator@gazvest.com.

In situatia in care nu solicitati transferul catre alt furnizor,veti fi preluat de Furnizorul de ultima instanta (FUI) desemnat de ANRE,fara costuri de transfer. Va asiguram de tot sprijinul si regretam ca sunteti obligati sa treceti prin aceasta situatie”.

Citește și: