Misiunile către Venus: proiectul măreț al NASA devine realitate

Misiunile către Venus: proiectul măreț al NASA devine realitate

Misiunile către Venus par să devină realitate, după ce NASA a anunțat miercuri că două astfel de misiuni urmează a avea loc în viitorul nu foarte îndepărtat, fiind prima explorare directă a planetei fierbinți din 1994 încoace.

O navă spațială este setată să orbiteze Venus, în scopul de a o cartografia și studia, în timp ce cealaltă misiunea va avea drept scop aterizarea pe planetă, astfel că se for preleva eșantioane de probă din atmosfera planetei pentru a-i înțelege compoziția chimică. Aceste misiuni par să fie cele mai recente planificate din Programul Discovery al NASA, program care reprezintă un ”incubator” intern pentru misiuni de știință planetară.

„Aceste două misiuni surori își propun să înțeleagă cum Venus a devenit o lume asemănătoare infernului, capabilă să topească plumbul la suprafață. Vor oferi întregii comunități științifice șansa de a investiga o planetă pe care nu am mai fost-o de mai bine de 30 de ani”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson, într-o conferință de presă.

DAVINCI + este prescurtarea pentru Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging Plus, în timp ce  VERITAS, pe lângă faptul că în latină înseamno „adevăr”, este prescurtarea pentru Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography și Spectroscopy.

DAVINCI + va testa atmosfera planetei pentru a-i înțelege chimia, în timp ce scopul principal al VERITAS va fi să afle cum a evoluat Venus într-un astfel de peisaj infernal, cu temperaturi de suprafață de peste 480 de grade Celsius și o atmosferă atât de grea încât te-ar zdrobi.

Misiunile pe Venus vor avea drept scop cercetarea planetei

În cadrul conferinței de presă nu a fost menționată ”vânătoarea” de organisme extraterestre, în condițiile în care NASA a abordat anterior posibilitatea vieții microbiene plutind în atmosfera lui Venus. Anul trecut a avut loc o constatare controversată, care a sugerat că un gaz asociat cu viața ar putea fi prezent acolo.

După cum a raportat The New York Times, studiul l-a determinat pe administratorul de atunci, Jim Brindenstine să spună că „este timpul să acordăm prioritate lui Venus”, iar acum, NASA o face. DAVINCI + și VERITAS vor fi adăugate la viitoarea versiune a programului Discovery, care include în prezent misiunile Lucy și Psyche de a explora asteroizii de lângă Jupiter și un asteroid bogat în metale care orbitează pe lângă Marte. Sondele urmează a fi lansate undeva între 2028 și 2030, după cum au afirmat cei de la NASA.

Citește și: