HBO Max, mai aproape de România: când se lansează alternativa HBO Go în Europa, dar la noi

HBO Max, mai aproape de România: când se lansează alternativa HBO Go în Europa, dar la noi

HBO Max este unul dintre cele mai importante lansări din pandemie. Serviciul de streaming a adus o serie importantă de premiere de pe marile ecrane în sufrageriile americanilor și nu numai. Acum, se pregătește să ajungă în Europa.

Dacă nu ai o afinitate deosebită pentru serviciile de streaming, s-ar putea să fii tentat să confunzi HBO Max cu HBO Go, dar diferențele între cele două sunt foarte mari. HBO Go este disponibil în țara noastră și vine ca un companion pentru abonamentul pe care îl plătești deja la HBO. Din acest motiv, majoritatea utilizatorilor nu plătesc pentru streaming. HBO Max, pe de altă parte, a început prin a fi disponibil în SUA și s-a făcut remarcat printr-o serie de producții originale de top.

În plus, Warner Bros. a decis să ofere cele mai noi producții ale sale pe HBO Max în aceeași zi în care au ajuns în cinematograf, iar acel parteneriat pare să se lungească. Lista include producții precum Mortal Kombat, Malignant, Tom & Jerry, The Suicide Squad, Matrix 4 sau mult așteptatul Dune. Acestea nu există pe HBO Go, cel puțin nu toate și, cu siguranță, nu la fel de repede ca în Statele Unite ale Americii.

HBO Max se extinde: când ajunge în România

Disponibilitatea HBO Max va crește într-un ritm accelerat în următoarea perioadă. În primul rând, începând cu 26 octombrie, va ajunge în Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Spania și Andora. În prima parte a anului trecut, deși nu avem încă o dată exactă, HBO Max va ajunge în România, pe lângă Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Dincolo de teritoriile menționate mai sus, tot în 2022, WarnerMedia a insistat pe faptul că cel mai recent serviciu de streaming din portofoliu va ajunge în și mai multe țări. Nu este însă clar dacă va ajunge și pe alte continente, pe lângă America și Europa. În ceea ce privește prețul, probabil ca va gravita între 10 și 15 euro, similar cu Netflix.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: