Digitalizarea în România: bilanțul anului 2021 asupra evoluției industriei de software

Digitalizarea în România: bilanțul anului 2021 asupra evoluției industriei de software

În ultimii doi ani, digitalizarea a luat amploare, pe fondul pandemiei. Am început să cumpărăm mai mult online, îndatoririle de la job ni le exercităm online, iar automatizarea a evoluat. Iată cum arată industria de software în țara noastră, la sfârșit de 2021.

Industria de software din România a crescut anul acesta, potrivit unei analize TARA Interactive. Printre factorii care au ajutat la evoluția acesteia se numără, după cum ziceam, eCommerce-ul, automatizarea proceselor industriale și optimizarea fluxurilor de lucru, alături de digitalizarea sistemului public.

Digitalizarea a luat amploare în România, în 2021

Pe lângă evoluția organică, din acest an pandemic, la creșterea industriei de profil a contribuit reputația bună la nivel internațional a inginerilor software români. Aceștia sunt din ce în ce mai căutați, în proiecte complexe care implică tehnologii inovative, de generație nouă, precum blockchain, AI, big data, deep learning, streaming.

„Ne așteptăm la un avans cu atât mai accelerat al industriei în 2022, pe fondul investițiilor mai mari, ca urmare a intrării în piață a fondurilor europene. Estimăm investiții în creștere în zona de Big Data și AI, în special pe segmentul companiilor mari, a căror nevoie a evoluat de la soluții software care stochează datele (soluții de tip ERP, CRM) la o nevoie de a înțelege acele date și a le interpreta într-un mod corect pentru a putea lua decizii bune și în timp real. Totodată, pentru anul viitor, anticipăm adoptarea mai accelerată a tehnologiilor blockchain, care ar aduce beneficii de trasabilitate, audit, securitate cibernetică etc”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive, citat de Agerpres.

La evoluția industriei locale de software a contribuit și infrastructura IT foarte bine dezvoltată. Aceasta facilitează conectarea și dezvoltarea pe servere din alte țări, aspecte care oferă accesul inginerilor software români la proiecte complexe, internaționale, în industrii de top.

Aici, gradul de inovație și de adopție de noi tehnologii este foarte mare, precum: banking, retail, eCommerce, medical, e-learning, logistică, oil & gas.

Citește și: