Curiozitatea — sau cum să progresezi în viață și să eviți un job care dispare mâine

Curiozitatea — sau cum să progresezi în viață și să eviți un job care dispare mâine
Sursa foto: mostafa mahmoudi / Unsplash

Auzi deseori că o mulțime de locuri de muncă vor fi înlocuite de roboți, că inteligența artificială îți va dicta viitorul și, nu în ultimul rând, că acest destin este inevitabil. În practică, este un pic mai complicat decât atât.

Încă de la 14 ani, când am mers prima oară la un om în casă pentru a instala un Windows, am învățat două lucruri. 1. Domeniul IT poate fi unul profitabil pe termen lung, dacă faci un efort perpetuu de a învăța ce apare nou. 2. Oamenii vor să socializeze, dacă au cu cine și despre ce.

Partea cu IT-ul mi-a venit natural, datorită entuziasmului meu pentru un domeniu în continuă schimbare. Odată cu trecerea anilor, însă, particularitățile socializării m-au fascinat mai mult. Ce face o interacțiune umană să funcționeze? De ce te vezi cu un om la o cafea și abia aștepți să îl revezi, fără vreo motivație afectivă. De ce interacțiunea cu un instalator te face să-l chemi din nou, chiar dacă nu a făcut o treabă impecabilă, doar pentru că ți-a plăcut de el.

În opinia mea, răspunsul are legătură cu calitatea socializării, a modului în care cineva citește un moment, știe ce să spună și cum să calculeze media între empatie și formularea unor opinii. Dincolo de a ști cum să-ți asculți interlocutorul, mai există însă un detaliu important. Curiozitatea.

Ca să știi cum să vorbești, în primul rând trebuie să știi despre ce să vorbești. Să fii informat. Să înțelegi și să accepți opinii din afara bulei tale. Să-ți dai seama că suntem diferiți cu toții, iar acest detaliu reprezintă un beneficiu semnificativ pentru viziunea ta asupra vieții.

Curiozitatea nu te ajută însă doar să vrei să citești mai multe, să te uiți la mai multe documentare sau să interacționezi cu oameni care activează în domenii surprinzător de diverse. Curiozitatea îți alimentează imaginația, te ajută în carieră, facilitează progresul și, implicit, îți dezvoltă o gândire analitică asupra unei situații.

Poate sună banal, dar dacă te gândești la cele mai interesante discuții pe care le-ai avut în ultimul an, la cel mai bun documentar pe care l-ai văzut, articol sau carte pe care le-ai citit, toate te-au ajutat să înveți ceva nou. Ai aflat ceva care ți-a rămas în minte, ai învățat ceva, poate ai reușit să ieși dintr-o situație dificilă datorită expunerii la și însușirii de informații noi.

Lumea este împărțită în două: curioșii care progresează și ceilalți

În jurul tău, datorită unor circumstanțe pierdute în negura timpului, ai tot felul de oameni cu care, într-o formă sau alta, ai ținut legătura. Ai colegii din liceu, din facultate, vecini de la bloc, colegi de la primul loc de muncă, rude, oameni pe care i-ai întâlnit la o petrecere și ați devenit prieteni pe Facebook.

În mod previzibil, față de mulți dintre ei, ți-ai format o opinie, i-ai categorizat într-un fel. Pe unii dintre ei i-ai lua ca exemple demne de urmat, pe alții mai puțin. Unii te-au fascinat prin modul în care au reușit în viață, în timp ce alții te-au întristat că au stagnat și, în opinia ta, ”aveau potențial”.

În spatele acelui ”potențial” există zeci sau sute de variabile și, deși nu sunt neapărat de acord cu formularea, mi se pare că sintetizează rezonabil un sentiment pe care ți-l lasă unii oamenii. Este ca și cum îți aduci aminte de colegul ăla din liceu care a luat premiul întâi în fiecare an, doar pentru a ajunge să îngrijească bătrâni în Italia. Nu este nimic greșit în a îngriji bătrâni, dar te gândești că respectivul ”avea potențial” de mai mult.

Pornind de la această premisă, poți împărți cunoscuții tăi în oamenii care au rămas pe loc, s-au plafonat, s-au limitat dintr-un punct de vedere, îi vezi în același loc de 10 ani și ceilalți. Ceilalți sunt curioșii. Curioșii sunt cei care poate au schimbat 2-3 locuri de muncă, 2-3 parteneri de viață, au una sau mai multe pasiuni în care sunt investiți emoțional, citesc și, înainte de pandemie, mergeau în câteva concedii pe an într-o țară mai mult sau mai puțin obscură, nu la un all-inclusive la bulgari.

Acei curioși sunt cei care progresează, care își ating scopurile doar pentru a-și găsi altele mai mari sau mai ambițioase. Sunt oamenii care caută să se reinventeze nu pentru că este ușor, ci pentru că își dau seama că, pe termen lung, vor avea de câștigat din fiecare lucru nou pe care îl învață, fiecare set nou de circumstanțe la care se expun, fiecare socializare.

Cum a ajuns secolul 21 să recompenseze curiozitatea?

Citeam în urmă cu câteva zile un newsletter de la Mark Manson, autorul unor cărți foarte populare precum The Subtle Art of Not Giving a F*ck sau Everything is F*cked: A Book About Hope. Cu acea ocazie, autorul atrăgea atenția asupra unui contrast fascinant între cultura secolului 20 și cea a secolului 21, cea în care trăim acum. 

Progresul în societatea actuală este dat de curiozitate. Premiază oamenii diferiți care încearcă ceva nou, indiferent de domeniu. Important este să fii bun și să fii deschis la nou. Deși poate nu ești de acord cu acest exemplu, gândește-te la fascinația cu care te uiți la Românii au talent. În acele momente, conștientizezi că aproape orice vezi în emisiune se realizează cu exercițiu. Cu toate acestea, nu crezi că ai putea-o face vreodată. La fel au gândit și acei concurenți uimitori la un moment dat, dar au trecut peste.

În secolul 20, curiozitatea nu era doar insignifiantă ca utilitate, dar era descurajată și penalizată. De la valorile promovate în comunism, până la armată sau stabilitatea în câmpul muncii, niciodată nu a fost mai important să fii la fel decât atunci. Indiferent dacă vorbești de conservatorismul din școală sau de valorile tradiționale întipărite de biserică, toate erau menite să descurajeze cercetarea, curiozitatea, progresul, schimbarea.

Numărai pe degete cercetătorii revoluționari și țările care îi susțineau, pentru că nu mulți erau deschiși la nou, iar dacă aveau respectiva deschidere, probabil că era guvernată de interese militare. În rest, societatea din aproape fiecare colț al planetei alimenta o cultură de albine muncitoare, cu respect pentru disciplină și status quo.

Accesul la internet, tehnologia avansată, inteligența artificială și progresul au întors acel mecanism cu susul în jos în secolul 21. Acum, exact acele ”albine muncitoare” rămân în spate. Nu progresează și, nu de puține ori, ajung să fie înlocuite de niște roboți. Cu cât sarcinile tale de la muncă sunt mai repetitive, previzibile, simple, cu atât vor fi mai repede automatizate, externalizate către ”un algoritm”.

”Traiul sub API” sau cum ai devenit dispensabil, din confort

Ideea pentru acest material mi-a venit de la un articol destul tehnic scris în februarie 2015 de Peter Reinhardt – CEO și Co-Founder la Segment, un dezvoltator software. Articolul intitulat ”Replacing Middle Management with APIs” (Înlocuirea managementului de mijloc cu API-uri) îl găsești aici.

Înainte să trec la detaliile de fond din acel material merită să ai în vedere că API este o abreviere de la Application Protocol Interface, instrumente software mai mult sau mai puțin complexe care facilitează interacțiunea între aplicații. Poți să le mai percepi ca seturi de linii de cod sau algoritmi.

Dacă vrei să simplifici un pic esența respectivului articol, ai putea să înlocuiești API cu inteligență artificială. În final, despre asta este vorba, despre oamenii a căror activitate este dictată de un program, ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să fie înlocuiți de acel program.

Șoferii de Uber sunt cel mai bun exemplu al acestei realități. Cei mai mulți dintre ei au optat pentru această activitate monetizabilă pentru simplul fapt că au un program flexibil. În aparență, ocupă poziția de propriul șef. ”Te trezești când vrei, ieși pe stradă când vrei, nu te obligă nimeni să faci nimic”.

De fapt, șeful este aplicația software pe care șoferii de Uber o au pe telefon. Ea le dă curse, ea stabilește prețul în momentele de trafic intens, ea le asociază niște note care, în timp, îi pot lăsa chiar și fără acest loc de muncă. Acea iluzie de confort a programului flexibil și a gândului că ”nu o să faci asta toată viața”, de fapt, te ancorează într-un set de limite cât se poate de strict.

Acele limite sunt definite de faptul că nu vei promova niciodată. Absența șefului se traduce prin faptul că nu ai cui să-i ceri o mărire de salariu, iar banii pe care-i câștigi se pot diminua în orice moment dacă vine o pandemie sau ți se strică mașina.

În mod surprinzător, însă, banii sunt cea mai mică problemă. Încă de acum cinci ani, Uber a început să facă investiții semnificative în mașini autonome, vorbim de peste un miliard de dolari. Șoferii de Uber vor dispărea, cum de altfel vor dispărea șoferii profesioniști în general.

Același algoritm care acum îi spune șoferului să meargă din punctul A în punctul B pentru o sumă de bani C, în câțiva ani, se va afla și în spatele volanului. Aceasta nu este o ipoteză desprinsă din science fiction, ci doar o chestiune de timp. Se fac deja vreo doi ani de când Waymo a efectuat 100.000 de curse cu taxiuri autonome, iar acum serviciul lipsit de șofer este disponibil în câteva orașe mari din SUA.

Motivul? Orice acțiune repetitivă poate fi înlocuită de un robot, un API, un algoritm, o inteligență artificială, dacă nu azi, mâine. Timpul și pasiunea investite în spatele volanului nu sunt pentru viitorul tău, decât dacă ești șofer de Formula 1 sau de raliu, atât.

Același destin este rezervat muncitorilor de la casă care lucrează la Carrefour, celor care lucrează la ambalare într-o fabrică de lactate, celor asamblează telefoane în China. Este mai simplu, mai eficient, mai ieftin și mai deștept ca o meserie lipsă de creativitate, originalitate și inspirație să fie înlocuită de un sistem automatizat.

Un tablou poate fi realizat de un robot, dar valoarea muncii unui pictor este aproape imposibil de a se devaloriza. O inteligență artificială poate raporta un eveniment sub forma unei știri, dar va dura mult până va simula imaginația unui autor precum Stephen King. Un muncitor la McDonalds poate fi înlocuit în orice moment de o mașină performantă pentru bugeri și cartofi prăjiți, dar creativitatea și talentul din spatele unui preparat cu stele Michelin nu vor dispărea curând.

Curiozitatea se învață și te ajută la muncă

Într-un raport publicat de Harvard Business Review în urmă cu câțiva ani, autorul Adi Ignatius a definit perfect legătura dintre curiozitate și performanță, atât la nivel individual, cât și în interiorul unei echipe.

Curiozitatea se află în spatele ambiției de a progresa, de a dobândi constant cunoștințe noi în domenii cât se poate de variate. Este esențială pentru a soluționa probleme complexe în moduri creative. Te ajută să lucrezi mai ușor cu alții, pentru că te provoacă să asculți, poate înveți ceva nou. Doar prin intermediul imaginației ajungi să îți formezi o idee despre ce este posibil și ce trebuie să faci pentru a materializa acea posibilitate.

Conform datelor agregate de Ignatius, când ești curios, este mai puțin probabil să cazi într-o bulă în care cauți doar opinii și păreri care îți întăresc opiniile existente. Acel fenomen este intitulat ”confirmation bias” în psihologie și am explicat mai multe particularități ale sale în acest material. Tot curiozitatea te ajută să reziști tentației de a reduce oameni la stereotipuri de rasă sau sex. Astfel, te ajută să iei decizii mai bune pentru că ești într-o permanentă căutare de alternative, soluții multiple, mecanisme creative.

Curiozitatea te ajută să nu cazi pradă panicii, pentru că vezi provocările cu alți ochi. În loc să te blochezi, te gândești care este cea mai bună metodă pentru a merge în față.

Nu în ultimul rând, când ești curios despre munca altora, despre viața lor, creezi relații interumane puternice, aceasta fiind legătura cu introducerea. Curiozitatea te ajută să socializezi mai bine, să fii mai bun la ”viață”, de parcă am vorbi de o cursă de 100 de metri garduri.  Când ești guvernat de o dorință permanentă de progres, de a merge în față, ești mai motivat, înveți mai ușor, iar recompensele proporționale cu efortul nu întârzie să apară.

Ieși din tipare, chiar dacă este greu la început

Încearcă să fugi de tipare și algoritmi prin deciziile pe care le ei în cât mai multe aspecte ale vieții tale. Când Netflix știe mai bine decât tine ce vrei să vezi, ar fi bine să schimbi ceva. Dacă Facebook îți servește o reclamă convingătoare pentru următoarea ta achiziție semnificativă, una la care nici măcar tu nu te-ai gândit în mod conștient, problema este la tine, nu la cea mai mare rețea socială.

Degeaba te simți unic, special, deosebit, particular, când toate nevoile tale îți sunt satisfăcute de algoritmi antrenați pe persoane care sunt exact ca tine, cu aceeași personalitate, aceleași pasiuni sau interese.

Singurul mod în care poți păcăli un algoritm este să fii curios. Să îți asumi riscuri, chiar și unele minore, precum a încerca un preparat nou la restaurantul tău preferat. Să faci experimente pe plan personal sau profesional, fără să fii 100% sigur de consecințe. Încearcă să fii deschis la opinii diferite de ale tale, chiar și dacă sunt mai puțin populare. Provoacă-te pe tine cu informații cu care nu ești de acord. Expune-te la surse și tipuri de divertisment pe care, în mod uzual, le-ai evita.

Cel puțin inițial, astfel de practici implică o doză semnificativă de disconfort, un sentiment pe care ”ești programat” să-l eviți. Trebuie să faci însă un efort, să-ți asumi o schimbare, o deschidere la nou. Te vei simți un pic ciudat, dar nu va trece mult timp timp până când vei vedea beneficiile, iar acestea din urmă te vor ajuta pe mai multe planuri decât ai crede.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: