10 apr. 2021 | 08:52

Cel mai important detaliu despre AstraZeneca în România: doar asta ar trebui să conteze

ACTUALITATE
Cel mai important detaliu despre AstraZeneca în România: doar asta ar trebui să conteze

Imunizarea cu AstraZeneca este în continuare un subiect sensibil la nivel global, iar autoritățile române au bâjbâit mesajul oficial, până la această oră.

Dincolo de știrile pe care le-ai văzut pe internet și de țările care au întrerupt sau restricționat vaccinarea cu AstraZeneca, un singur lucru trebuie să ai în vedere. În România nu s-au înregistrat efecte secundare grave după vaccinarea cu acest ser în cazul niciunei persoane.

Aproximativ 400.000 de români s-au vaccinat cu AstraZeneca și nu a existat un singur caz de tromboze, efectul secundar care a iscat panică la nivel global și a scăzut semnificativ încrederea în toate vaccinurile menite să te protejeze de Covid. Pe marginea acestui subiect, într-o intervenție la Digi24, a comentat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Cei mai mulți dintre cei vaccinați cu AstraZeneca au făcut o singură doză. Numărul celor cu două doze este infim. Pe de altă parte, oficialul a ținut să menționeze că, dacă nu ai avut efecte secundare agresive după prima doză de vaccinare, nu le vei avea nici după a doua și ar fi bine să te vaccinezi cu același se de imunizare.

„Sunt foarte puține persoane, vorbim despre câteva zeci care au făcut deja cea de-a doua doză, în acest interval, între 4 și 8 săptămâni. Reamintesc faptul că demararea celei de-a doua doze se va efectua după data de 14 aprilie, când se împlinesc 8 săptămâni de la momentul administrării primelor doze în România. Majoritatea (celor care au făcut prima doză cu AstraZeneca, adică 392.255 de persoane – n.r.), peste 60%, sunt femei, ceea ce corespunde cu ceea ce se întâmplă și la nivel european, sau cel puțin acestea sunt datele preliminare. Tocmai de aceea nu putem spune că femeile au un risc mai crescut comparativ cu bărbații”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Dintre cei 392.255 de români care s-au vaccinat cu AstraZeneca, până la această oră, nicio persoană nu a suferit de reacții trombocite. În acest context, le recomandă celor care s-au vaccinat deja cu serul dezvoltat în colaborare cu Oxford să facă rapelul cu același timp de vaccin. Vor evita orice formă de risc.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele