02 apr. 2021 | 06:00

Campania de vaccinare, sabotată la nivel european: cât doze au intrat în UE, câte ar fi trebuit să ajungă

ACTUALITATE
Campania de vaccinare, sabotată la nivel european: cât doze au intrat în UE, câte ar fi trebuit să ajungă

Uniunea Europeană a organizat un program de achiziție și distribuție pentru vaccinurile împotriva noului coronavirus. Din păcate, producătorii nu au fost foarte eficienți în a-și respecta contractele.

La nivelul Uniunii Europene, s-au făcut eforturi semnificative pentru a comanda și achita doze de vaccin, înainte ca acestea să fie disponibile. Dintr-un punct de vedere, sistemul a fost menit ca o asigurare pentru ca dozele respective să ajungă în Europa. S-au încheiat contracte solide în acest sens. Din păcate, multe dintre ele nu s-au respectat.

Uniunea Europeană a primit 107 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru primul trimestru, a transmis miercuri Comisia Europeană, reamintind că se aşteaptă „la o accelerare” în următoarele săptămâni, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ca referință, la sfârşitul acestei săptămânii, până în 4 aprilie, cele 27 de state membre vor fi primit în total 107 milioane de doze, dintre care 29,8 milioane de la AstraZeneca, 67,2 milioane de la BioNTech-Pfizer şi 9,8 milioane de la Moderna, a detaliat o purtătoare de cuvânt a executivului european în cadrul unei conferinţe de presă.

Cea mai mare dezamăgire a venit din partea AstraZeneca. Producătorul ar fi trebuit să livreze 120 de milioane de doze contractate statelor membre UE în primul trimestru, dar, în final, a promis că va onora livrarea a doar 30 de milioane dintre ele. Chiar și așa, până la 24 martie, laboratorul suedezo-britanic nu a livrat decât 19 milioane de doze, potrivit unei surse europene.

Dincolo de posibilele efecte secundare, scandalul cu AstraZeneca a luat amploare în urmă cu aproximativ o săptămână. La momentul respectiv, au fost descoperite aproximativ 29 de milioane de doze într-un depozit din Italia. Acestea ar fi trebuit să ajungă în Marea Britanie, dar, până la urmă, 10 milioane dintre ele au fost livrate țărilor din UE în ultima săptămână din martie. Alte șase milioane, din același lot, vor fi livrate în aprilie.

În al doilea trimestru din acest an, statele membre ar urma să primească cel puţin 360 de milioane de doze, a precizat o sursă europeană săptămâna trecută. Defalcate pe tipuri de vaccin, țările membre se aşteaptă la 200 de milioane de doze BioNTech-Pfizer, 35 de milioane de doze Moderna, 55 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson (recent aprobat de autoritatea europeană de reglementare), precum şi 70 de milioane de doze AstraZeneca (din cele 180 de milioane prevăzute iniţial prin contractul tău).

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele