Vaccinul Pfizer – BioNTech, autorizat în Uniunea Europeană: era ultimul pas înaintea să ajungă la noi

Vaccinul Pfizer – BioNTech, autorizat în Uniunea Europeană: era ultimul pas înaintea să ajungă la noi

Pe parcursul zilei de luni, s-au întâmplat două evenimente importante legate de disponibilitatea primului vaccin împotriva Covid-19. Vaccinul Pfizer – BioNTech a fost certificat de către Agenția Europeană a Medicamentului și autorizat pentru distribuție în UE.

Mai sunt doar câteva zile până la începerea distribuției noului vaccin anti-Covid în România și în întreaga Europă. Anunțul a fost făcut luni de către EMA – Agenția Europeană pentru Medicamente. Informarea s-a produs la scurt timp după ce EMA a autorizat vaccinul Pfizer/BioNTech, conform AFP.

Acesta era ultimul pas înainte de distribuirea în masă a noului vaccin. Cu un pic de noroc ar trebui să ajungă în țara noastră și să se înceapă procesul de vaccinare al cadrelor medicale și persoanelor din prima linie înainte de finele acestui an.

„Sunt încântată să anunț că, astăzi, comitetul științific al EMA s-a reunit și s-a arătat favorabil unei autorizări condiţionate de punere pe piaţă în UE a vaccinului dezvoltat de Pfizer și BioNTech”, a declarat directoarea generală a EMA, Emer Cooke, într-o conferință de presă difuzată online.

După câteva ore de la anunțul EMA, președintele Comisiei Europene a confirmat că există o autorizație de distribuție a noul vaccin și din partea executivului european. Din acest moment, distribuirea în Uniunea Europeană a vaccinului anti-Covid produs de Pfizer-BioNTech este cât se poate de legală și sigură.

„Agenţia Europeană pentru Medicamente a evaluat cu minuțiozitate acest vaccin și a concluzionat că este sigur și eficient împotriva Covid-19. Pe baza acestei evaluări științifice, am procedat la autorizarea acestuia pe piața Uniunii Europene”, a declarat Von der Leyen, precizând că primele vaccinări în UE vor avea loc între 27 și 29 decembrie.

Până la momentul de față, Uniunea Europeană a rezervat deja aproape 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, cu opţiunea de a achiziţiona 100 de milioane de doze suplimentare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI