Beats Studio Buds, lansate: cât costă cele mai așteptate căști ale anului, complet wireless

Beats Studio Buds, lansate: cât costă cele mai așteptate căști ale anului, complet wireless

După câteva săptămâni de zvonuri și speculații, primele căști complet wireless de la Beats au fost dezvăluite în mod oficial. Acestea sunt intitulate Beats Studio Buds și sunt mai ieftine decât te-ai aștepta.

Beats este o companie deținută de Apple, iar pentru că gigantul din Cupertino a lansat în ultimii ani mai multe serii de Airpods, nu a fost un interes foarte mare pentru lansarea unor căști complet wireless sub brandul creat de Dr. Dre. Acum, situația s-a remediat, iar cei care au o afinitate pentru Beats se pot orienta către noile Studio Buds ilustrate în imaginile alăturate. A

Beats Studio Buds este o pereche de căști in-ear complet wireless care sunt dotate cu anularea zgomotului de fond. Un mod ”transparență” este de asemenea inclus, dacă vrei să-ți auzi împrejurimile sau să porți un dialog cu un prieten fără să-ți scoți căștile din urechi.

Deși nu sunt dotate cu procesorul proprietar al Apple, precum alte căști Beats, Studio Buds sunt însă capabile să se împerecheze instant, din momentul în care ai deschis carcasa, cu orice iPhone sau smartphone cu Android. Dacă optezi însă să le folosești cu Android, merită să ai în vedere că actualizările de firmware și personalizarea experienței audio se desfășoară prin intermediul aplicației Beats. În același timp, pe iOS, aceleași opțiuni le ai nativ în sistemul de operare.

Noile căști dotate cu IPX5 pentru rezistență la apă și transpirație sunt dotate cu asistenți vocali, iar în tandem cu un iDevice este suficient să spui ”Hei Siri”, iar activarea ascultării unei comenzi va avea loc instant. Pe Android, ai nevoie de aplicația Beats pentru a profita de un asistent vocal și de a interacționa cu conținutul media.

Singurul lor minus tehnic, comparativ cu Apple Airpods, este lipsa suportului pentru ”spatial audio” prin intermediul Apple Music. Ar fi avut nevoie de un procesor W1 sau H1 pentru asta.

Beats Studio Buds costă doar 150 de dolari și sunt disponibile în trei culori, alb, negru și roșu. Au o autonomie de 8 ore când asculți muzică cu anularea zgomotului de fond activă și doar 5 ore dacă le folosești în modul transparență, să-ți amplifici zgomotele exterioare. Carcasa îți mai dă două cicluri de încărcare în deplasare pentru un total de 24 de ore. Aceasta din urmă se încarcă prin USB C, iar după 5 minute ”la priză”, obții o oră de audiție. 
beats studio buds 2

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: