Amenințările cu moartea pe Facebook, ale unui membru AUR, anchetate: consecințe pentru comportamentul online

Amenințările cu moartea pe Facebook, ale unui membru AUR, anchetate: consecințe pentru comportamentul online

Membrii partidului AUR au fost de mai multe ori asociați cu un comportament extremist, xenofob, încărcat de ură și promotor de conspirații. Cu un pic de noroc, astfel de manifestări ar putea fi pedepsite și în România.

Alexandru Muraru este Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Din aceast poziție, a făcut o solicitare ca Poliția și autoritățile judiciare să ia măsurile legale împotriva unui reprezentant AUR care în luna februarie a acestui an a publicat pe Facebook o listă cu ”trădătorii de patrie”. În opinia autorului, respectivii intelectuali trebuie executați dacă ar fi reintrodusă pedeapsa capitală în România.

Inițiativa lui Muraru de a demara o investigație a fost desprinsă dintr-un comunicat transmis duminică de reprezentantul special al Guvernului. Argumentul din spatele solicitării adresate poliției este simplu. Un membru AUR a publicat pe o rețea de socializare, un spațiu public, conform deciziilor instanțelor judecătorești, o listă cu intelectuali publici, politologi, jurnaliști, istorici și cercetători pentru care solicită ”pedeapsa cu moartea”.

În opinia lui Muraru, acest este doar un caz din multele din ultima perioadă în care discursul extremist este promovat în spațiul public, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa drepturilor și libertăților câștigate în ultimii 30 ani.

”Există un principiu valabil de când lumea: foarte puțini pot să facă foarte mult rău. În momente de criză, cum a fost al doilea război mondial, de exemplu, nu majoritățile pașnice au făcut diferența, ci grupurile fanatizate și ideologizate care au promovat ura și intoleranța. E greu să lupți cu fanatismul pentru că nu e vorba de rațional, ci de o ură aproape mistică. Dar e important ca la nivel public să existe o condamnare a manifestărilor extremiste, să existe linii de demarcație morale. România a făcut progrese mari în ultimii ani în privința combaterii xenofobiei, antisemitismului, negaționismului și altor forme de extremism prin inițiative legislative și instituționale.

De aceea, e nevoie ca intervenția autorităților să fie fermă, imediată pentru ca descurajarea unor atitudini de acest fel să fie un exemplu de reacție a autorităților și de investigare rapidă a celor care promovează discursul instigator la ură și creează prejudicii la adresa drepturilor și libertăților civile, precum nondiscriminarea și demnitatea umană!”, a declarat Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Momentan, nu există nicio garanție că se va întâmpla ceva după acest gest, dar oficialul guvernamental a atras atenția asupra faptului că România are mai multe obligații în acest sens, ”în concordanță cu normativele europene democratice și cu cele trans-atlantice privind politicile memoriei, și-a asumat la cel mai înalt nivel apărarea drepturilor omului, promovarea toleranței, a alterității și a respectului pentru drepturile civile, combaterea formelor diverse de xenofobie, antisemitism și șovinism.”
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: