VIDEO Galaxy Note 20 Ultra versus iPhone 11 Pro Max, în singurul test care contează cu adevărat

<span class='highlight-word'>VIDEO</span> Galaxy Note 20 Ultra versus iPhone 11 Pro Max, în singurul test care contează cu adevărat

Recent lansatul Samsung Galaxy Note 20 Ultra ar putea fi cel mai rezistent smartphone de top de pe piață, dacă folosim ca referință clipul de mai jos al celor de la PhoneBuff.

Telefoanele de top au devenit din ce în ce mai scumpe în ultimii ani. Din cauza faptului că sunt mai performante ca niciodată, utilizatorii le schimbă mai rar, iar producătorii trebuie să câștige același profit. Ca urmare, ajungi să cumperi un smartphone în 2020 cu 7000 – 8000 lei, dacă nu mai mult, iar în aceste valori nu intră modelele cu carcasă din aur sau piele de crocodil.

Chiar și așa, prețurile absolut exagerate nu te salvează în momentul în care ți-ai scăpat telefonul din mână și s-a făcut țăndări. Din fericire pentru cei care vor face o investiție semnificativă într-un Galaxy Note 20 Ultra, se pare că vârful de gamă al sud coreenilor se descurcă mai bine în situații de stres.

Ca referință, Galaxy Note 20 Ultra este primul telefonul protejat pe ambele părți cu Gorilla Glass Victus, cel mai performant panou de protecție disponibil pe piață și succesorul Gorilla Glass 6. Deși din specificații Victus suna foarte bine, abia acum vedem care este utilitatea practică a noii tehnologii.

Galaxy Note 20 Ultra este protejat cu Gorilla Glass Victus, în timp ce iPhone 11 Pro Max utilizează Gorilla Glass 6. În testul imortalizat mai jos, când amândouă sunt scăpate pe jos de la o distanță generoasă, Note 20 a rezistat surprinzător de bine. Zona cu camera are câteva zgârieturi, iar regiunea din preajma camerei este crăpată, dar telefonul, per ansamblu, arată de zece ori mai bine decât iPhone-ul.

Când ambele aparate sunt scăpate pe colțuri, performanța este similară. Se pot vedea zgărieturi, dar nu sunt semnificative și nu afectează funcționalitatea sau afișajul aparatului. Victoria decisivă a noului telefon de la Samsung iese la iveală când gadgetul este scăpat pe partea din față. În acele condiții care spulberă majoritatea aparatelor, noul Note 20 Ultra suferă mici zgârieturi, atât de mici încât pot fi observate doar când lumina soarelui se reflectă direct pe el.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI