Varianta cu 15 iunie a picat: redeschiderea creșelor și grădinițelor din România, sub semnul întrebării

Varianta cu 15 iunie a picat: redeschiderea creșelor și grădinițelor din România, sub semnul întrebării

Cei care sperau să revină la muncă, pentru că își lasă copiii la creșă sau grădiniță începând cu data de 15 iunie, vor fi dezamăgiți de cel mai recent anunț al ministrului Educației.

Oficialii din Guvernul Orban se pare că nu sunt cei mai eficienți când vine vorba de definirea unor măsuri de relaxare a restricțiilor de circulație în această perioadă dificilă, a pandemie de Covid-19. După dezastrul legat de deschiderea teraselor, se pare că situația se repetă cu deschiderea creșelor și grădinițelor.

Spre deosebire de situația de acum câteva săptămâni însă, când terasele s-au deschis într-un haos total, pentru că nimeni nu știa ce este obligatoriu și care sunt recomandările sau sugestiile, în cazul grădinițelor și creșelor lucrurile sunt mai clare. Deși a existat promisiunea că se vor deschide de la data de 15 iunie, ele vor rămâne închise, până la publicarea unor măsuri foarte clare.

Măsurile care ar trebui finalizate pe parcursul zile de astăzi, 15 iunie, conform promisiunii ministrului Educației, se vor aplica atât creșelor și grădinițelor private, cât și publice. Atfer-school-urile sunt de asemenea menționate în proiect. Toate detaliile pentru acest proces vor fi incluse într-un Ordin comun al miniștrilor Educației, Sănătății și Muncii.

Potrivit unei hotărâri de guvern publicate vineri în Monitorul Oficial, „prin excepție de la pct. 1, se permite desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school-uri, pe perioada vacanței de vară, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și cercetării, al ministrului Muncii și protecției sociale și al ministrului Sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020”.

Ca referință, promisiuni au mai existat și în trecut. Un lucru este însă sigur, astăzi nu se deschid creșele și grădinițile din România și nici nu se vor deschide decât după publicarea normelor de aplicare, cu condiția ca unitățile educaționale să le poată pune în aplicare într-un timp scurt, fapt destul de improbabil.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI