Experiență: De ce streamingul de jocuri, ca GeForce Now, reprezintă viitorul

Experiență: De ce streamingul de jocuri, ca GeForce Now, reprezintă viitorul
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
13:53 13.02.2020

După câțiva ani de teste, GeForce Now a ieșit din beta și l-am testat să văd dacă reprezintă viitorul gamingului și dacă va reuși să descurajeze investițiile fabuloase în plăci video de top pentru PC-uri.

Nu am fost niciodată un gamer înrăit, în parte datorită timpului pe care îl am la dispoziție și, în parte, din cauza celorlalte pasiuni ale mele. Nu a ajutat nici că sunt utilizator de Mac, iar sistemele Apple sunt destul de jos pe lista priorităților pentru dezvoltatorii de jocuri de top.

Cu toate acestea, am fost fascinat în permanență de câteva jocuri, am așteptat cu interes anumite titluri și, ocazional, am încercat să termin câte un joc dintr-o categorie mai mult sau mai puțin populară. Una peste alta, am încercat să apreciez efortul creatorilor și să nu fiu ”pe lângă” această industrie fascinantă.

Dincolo de afinitățile mele însă, am fost foarte curios de ceea ce înseamnă streaming de jocuri, în viziunea celor de la Nvidia. În teorie, au mai fost câteva tentative în acest segment de piață, iar cele mai importante sunt create de Microsoft, respectiv Google. Din păcate, nu prea le poți experimenta în România. GeForce Now este excepția de la regulă și, tind să cred, merită toată atenția.

Ce înseamnă streamingul de jocuri

GeForce Now

Înainte să detaliez particularitățile experienței mele cu GeForce Now, aș vrea să insist pe ce înseamnă streaming de jocuri. De ce unii aseamănă aceste experiențe cu Netflix pentru jocuri? Ideea de bază este una cât se poate de simplă.

Tu te joci un joc la fel cum ai făcut-o de-a lungul anilor. Diferența este că partea de procesare a respectivului joc, efortul de randare din spate, este efectuat de o fermă de servere aflată la câteva mii de kilometri distanță. Acel efort însă se reflectă într-un flux video pe care tu îl ai afișat pe ecran. Tu nu ai nevoie decât de o configurație hardware suficient de puternică încât să ruleze acel joc transformat în film și de o conexiune la internet foarte rapidă pentru ca fiecare apăsare de tastă să fie transmisă către ferma de servere și reflectată într-o comandă pentru personajul pe care îl vezi pe ecran.

Poate pare SF la prima vedere, dar chiar funcționează. Conceptul a apărut pentru prima oară în urmă cu mai bine de un deceniu, dar implementările actuale se apropie destul de mult de calificativul ”impecabil”. O configurație hardware decentă este utilă pentru ca lucrurile să se miște lin, dar o placă video integrată este suficientă ca să te joci Witcher III cu detaliile grafice la maxim, iar în asta stă magia.

Cum se diferențiază Nvidia GeForce Now de concurență

geforce now

Față de alte platforme similare, GeForce Now se diferențiază prin mai multe particularități. Acest serviciu te ajută să-ți joci propriile jocuri pe care le ai pe Steam, în Epic Games Store, Ubisoft Uplay sau alte magazine virtuale. Jocurile sunt ale tale și este decizia ta dacă vrei sau nu să le joci prin intermediul GeForce Now. După aceea, vor rămâne tot ale tale.

Platformele similare de la concurență fie îți oferă acces la o colecție limitată de jocuri pe care le poți juca, datorită abonamentului pe care îl plătești, fie te obligă să le cumperi din nou. Din acest punct de vedere GeForce Now, în opinia mea, a găsit calea de mijloc perfectă.

GeForce Now funcționează pe PC, Mac, Android și Nvidia Shield. Este însă important de reținut că majoritatea jocurilor pe care le ai la dispoziție, precum cele de pe Steam sau Ubisoft Uplay au fost create doar pentru PC. Din acest motiv, am fost foarte încântat să pot experimenta Assassins Creed Unity pe Mac, când el există doar pentru Windows și console.

În privința calității, sesiunile de streaming pentru jocuri pe GeForce Now sunt limitate la o rezoluție Full HD 1080p cu 60 de cadre pe secundă. Dacă vrei să-l testezi, serviciul este disponibil într-o versiune gratuită și una contra cost. Dacă nu vrei să plătești, ești limitat la o sesiune de gaming de o oră, după care te poți reconecta la infinit, din câte se pare. Problema cu acest sistem este însă că, de cele mai multe ori, nu găsești loc liber pe serverele Nvidia.

GeForce Now 2

După vreo zece tentative nereușite, pentru acest material, am decis să mă abonez la versiune contra cost. În cazul în care vrei să plătești, te costă 5,5 euro pe lună, dar ai trei luni de acces gratuit la început. Poți plăti prin PayPal sau cu cardul de debit/credit.

Ca urmare, nu te costă nimic să-l încerci la cea mai bună calitate și ai câteva luni să te lămurești dacă merită. Atunci, sesiunile de gaming vor fi limitate la șase ore, după care te poți reconecta. În plus, jocurile ar trebui să arate un pic mai bine pentru că vei folosi platforma Nvidia RTX.

Cum te joci un titlu pe GeForce Now

Notre Dame Unity

După ce ți-a instalat clientul de GeForce Now de pe site-ul Nvidia, poți să te apuci de treabă.

Te autentifici cu numele de utilizator și parola de GeForce. Eventual, îți creezi un cont dedicat pentru asta dacă nu ai deja unul. După ce ai pornit programul, în bara de căutare, îți cauți unul dintre titlurile pe care știi că le deții pe Steam, Epic, Blizzard Battle.net (Activision Blizzard a spus pas pe 12 februarie), EA’s Origin și Ubisoft’s Uplay. A început cu aproximativ 550 de jocuri. După anunțul Activision Blizzard, numărul s-a mai redus.

Pasul următor este să adaugi un titlu găsit în colecția ta din GeForce Now și să optezi pentru a-l juca. În cazul jocurilor care sunt disponibile în mai multe magazine, cum am pățit eu cu Assassin`s Creed Unity care este disponibil pe Uplay și Steam, ai grijă să îți adaugi în librărie versiunea pe care o ai tu cumpărată.

Când ai inițiat sesiunea de gaming, vei fi nevoit să te autentifici în magazinul cu pricina pentru verificarea achiziției. În cazul meu, m-am autentificat cu contul de Ubisoft. Au mai fost necesare câteva momente pentru ”instalarea” jocului. Am pus instalarea în ghilimele, pentru că a durat doar câteva secunde, dar, în mod autentic, asta s-a întâmplat. În mașina ta virtuală de pe serverul Nvidia ți-a fost instalat jocul deținut de tine, înainte să-l poți rula.

Cum se mișcă jocurile?

Call-of-Duty-WWII-Xbox-One-X-Screenshot-36

Este important de reținut că indiferent de platforma pe care experimentezi GeForce Now, poți folosi mouse, tastatură sau un controller. Am vrut să mă lămuresc în legătură cu două aspecte vizavi de GeForce Now, experiența single player și cea multiplayer.

Pentru single player, m-am jucat Assassin`s Creed Unity, care chiar dacă este destul de vechi, nu mi s-ar fi mișcat niciodată atât de bine pe Mac, nici dacă mi-aș fi instalat un Windows doar pentru asta.

Experiența de gaming la rezoluție Full HD 1080p a fost una cât se poate de lină, fără întreruperi, fără agățări sau timpi mari de încărcare. Într-o sesiune de gaming de o oră, cred că am văzut o singură dată o notificare discretă în stânga sus care mă atenționa că am o conexiune slabă la internet. În acel moment însă, a scăzut calitatea video a sesiunii și nu mi s-a sacadat sau întrerupt jocul.

Pentru multiplayer, am folosit Call of Duty Modern Warfare 2. Departe de a fi un joc modern, îl aveam deja în colecție ”de pe vremuri” și mi-a plăcut mult. În varianta streaming, din nou, nu m-a dezamăgit. Timpii de așteptare au lipsit și te poți juca fără probleme, cu condiția să ai o conexiune foarte bună la internet.

În final, sunt de părere că GeForce Now și streamingul de jocuri în general reprezintă viitorul. Faptul că poți să îți joci toate jocurile preferate pe Nvidia Shield, transformă respectiva consolă într-o achiziție mult mai atractivă.

Prețul atât de rezonabil este o altă particularitate care merită toată atenția. Chiar și dacă va crește până la 7 sau 8 euro pe lună, când există pe piață plăci video care costă 1000 de euro, tind să cred că streamingul este mai rentabil pe termen lung, mai ales dacă nu te joci titluri multiplayer în cea mai mare parte a timpului.

Acolo, rarisim, s-ar putea să întâmpini o mică întârziere, dar nu se va întâmpla prea des.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI