Scandalul educației sexuale obligatorii în România ia amploare: reacția ”acidă” a Bisericii Catolice

Scandalul educației sexuale obligatorii în România ia amploare: reacția ”acidă” a Bisericii Catolice

La nivel global, Biserica Catolică s-a aflat în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de abuz sexual, cu multe dintre procese aflate încă pe rol. Cu toate acestea, instituția continuă să se opună educației sexuale în școli, ca materie obligatorie.

În urmă cu câteva zile, contrar protestelor Bisericii Ortodoxe Române pe subiect, a fost publicată în Monitorul Oficial o modificare la legea pentru protecția și promovarea drepturilor copilului. Este vorba de legea nr 272/2004 care a fost modificată prin legea nr.45 din 3 aprilie 2020. Printre altele, această lege a creat foarte mare agitație printre capii bisericilor din România, atât de partea BOR, cât și a BCR.

Particularitatea care i-a deranjat în mod special are legătură cu obligativitatea organizării în școli, cel puțin o dată pe semestru, a unor ore de educație sexuală pentru copii. Acestea vor face parte dintr-o serie de programe pentru viață și sănătate.

După comunicatele BOR pe marginea subiectului, a venit rândul catolicilor să facă valuri în presă. Conferința Episcopilor Catolici din România (CER) a publicat un comunicat pe marginea educației sexuale în școli. Capii Bisericii Catolice de la noi au definit documentul ca pe un semnal de alarmă pentru binele părinților români.

Conform sursei citate de Agerpres, „episcopii semnalează că modificările legislative nu s-au făcut în baza unei consultări prealabile a tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie, printre care se numără şi Biserica, şi atrag atenţia că obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României”.

Nu este foarte clar rolul Constituției în această tevatură, dar deși este improbabil ca legea să mai beneficieze de modificări, oficialii catolici sunt foarte supărați pe autoritățile de la București. „Părinţii sunt primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri”, se afirmă în scrisoarea deschisă semnată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Comisiei de învăţământ a CER.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: