Ce au căutat reprezentanții Vaticanului la o conferință de tehnologie

Ce au căutat reprezentanții Vaticanului la o conferință de tehnologie
13:57 16.03.2017

Statul Vatican a fost reprezentat de către episcopul Paul Tighe la conferința SXSW 2017, acesta având un panel dedicat. 

Episcopul a prezentat panelul cu titlul Compassionate Disruption, acesta fiind ulterior unul dintre cele mai dezbătute momente ale conferinței South by Southwest 2017. Tighe este de părere că, într-o lume unde Vaticanul este din ce în ce mai puțin invitat la conversație, orice invitație este binevenită.

La Vatican, episcopul Paul Tighe este secretarul adjunct al Consiliului Pontifical pentru Cultură, iar una dintre multele sale responsabilități este administrarea conturilor de social media ale Papei, dar și găsirea de noi moduri în care Biserica Catolică și-ar putea spori influența în sfera digitală, arată bbc.com.

În cadrul panelului, invitații au avut posibilitatea de a afla modurile în carea cea mai veche și cea mai mare comunitate mondială a reușit să se adopte și să se bazeze din ce în ce mai mult pe noile forme de media. Astfel, Biserica Catolică mizează pe o nouă formă de disrupție, una bazată pe înțelegere, empatie și compasiune, de unde și numele panelului găzduit de Vatican.

Cu toate că Vaticanul a fost pentru prima dată la SXSW, aceasta nu este și prima conferință de tehnologie la care trimișii Papei sunt invitați. Episcopul Tighe a mers și la Web Summit din Lisabona, în 2017, discutând despre puterea din ce în ce mai mare a inteligenței artificiale.

Episcopul vorbește și despre intrarea pe Twitter a Vaticanului, eveniment petrecut în timpul în care Papă era Benedict al XVI-lea. Lucrurile au fost continuate de Papa Francisc, cu toate că a existat și o reacție negativă la această acțiune. Totuși, aceștia nu au renunțat la contul de Twitter, considerând că dacă ar fi făcut asta, ar fi însemnat că trolii ar fi câștigat această bătălie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: