26 nov. 2020 | 06:37

Iohannis, concluzie tristă despre sistemul medical: ”nu s-a schimbat, pentru că s-a ajuns la maxim”

ACTUALITATE
Iohannis, concluzie tristă despre sistemul medical: ”nu s-a schimbat, pentru că s-a ajuns la maxim”

Sistemul medical din România și-a atins o nouă limită, abilitatea de a diagnostica oameni de Covid-19. Iohannis a spus simplu, ”s-a ajuns la maxim”.

În cea mai recentă conferință a președintelui României, printre multe alte subiecte, oficialul a atras atenția asupra puterii de testare a țării noastre. În continuare, sunt mulți cei care așteaptă fie să se testeze, fie să vadă rezultatele la testele realizate, în mod oficial sau la cerere. Din păcate, mai repede decât atât nu se poate, pentru că există o limită a capacității de diagnostic în privința Covid-19, iar ea s-a atins de mai bine de o lună. Este vorba de aproximativ 50.000 de teste zilnic.

„Numărul de testări este stabilit în funcţie de cerere: fie cererea din oficiu, de la DSP, fie cererea unor persoane fizice care vor, din varii motive, să fie testate. Capacitatea este în jur de 50.000, maximal. Însă această capacitate, dacă vorbim despre teste PCR, nu s-a schimbat în ultima lună din simplul motiv că s-a ajuns la capacitatea maximă, limitarea fiind dublă – cea de aparatură, care ar fi relativ uşor de remediat, s-ar mai putea cumpăra încă un aparat şi încă un aparat, însă personalul care recoltează probele şi care prelucrează testele este un personal specializat, s-a ajuns la maximum şi mai mulţi nu sunt, pur şi simplu”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Dacă nu este evident, Klaus Iohannis a atras atenția și asupra faptului că procentul celor bolnavi dintre cei diagnosticați a explodat, de la 10 la 30%. „Dar să ştiţi că există o luminiţă, ca să mă exprim aşa. Au început să apară acele teste rapide antigen şi cred că este o soluţie, cel puţin pentru localităţile sau pentru zonele unde apar foarte multe cazuri. Noi am comandat şi am primit primul set de astfel de teste, care au fost distribuite unităţilor de primiri urgenţe, ambulanţelor şi aşa mai departe. Este încă un număr relativ mic.

S-a demarat deja o licitaţie pentru un număr de aproximativ 3 milioane de teste şi se va continua şi se vor achiziţiona astfel de testări. Recomandările – şi de la OMS, şi de la ECDC, care este institutul european ce se ocupă de aşa ceva – sunt să se facă testări acolo unde apar foarte multe cazuri, deci în special în zonele carantinate şi înspre acolo ne îndreptăm, sper să se facă achiziţia în timp util pentru asta. Este o metodă care, cu siguranţă, va creşte semnificativ numărul de testări şi ne va da o imagine mai clară despre răspândirea pandemiei”, a explicat Iohannis.

În curând, vor fi implementate și în România testele rapide de diagnostic pe bază de antigen, dar va mai dura un pic. „Aceste teste sunt relativ noi. Sunt unele în procedură de aprobare la nivel european, altele au fost aprobate la nivel naţional. A existat şi acel experiment Slovacia, care însă le-a procurat într-o relaţie directă cu ţara producătoare, nu prin organismele europene. Este următorul pas care se va face, care acum este în lucru. Ele abia au apărut de câteva săptămâni. Lucrurile în această zonă se mişcă foarte repede, dar nu chiar de azi pe mâine, şi noi suntem interesaţi şi vom continua”, a spus preşedintele Iohannis.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele