În plină pandemie, Amazon își amenință angajații cu concedieri: cât de gravă este situația în depozite

În plină pandemie, Amazon își amenință angajații cu concedieri: cât de gravă este situația în depozite

De la începutul pandemiei, vânzările Amazon au explodat, iar gigantul a început să facă angajări masive. În privința condițiilor din depozitele companiei însă, informațiile care au scăpat în online sunt terifiante.

Un angajat care a condus un protest pentru dezinfectarea unui depozit Amazon, a fost concediat la scurt timp după mișcarea de protest. Gestul a fost confirmat de un purtător de cuvânt al companiei. Angajații celui mai mare comerciant din lume nu-și doresc salarii mai mari sau ore mai puține la lucru, sunt însă disperați după mijloace decente de protecție. Din păcate, acestea lipsesc cu desăvârșire. Ca lucrurile să fie și mai grave, acum trebuie să lucreze și sub amenințarea concedierii.

Conform unui raport publicat de Business Insider, retailerul online a anunțat că va da startul unor concedieri masive în rândul celor care nu respectă regulile de distanțare socială la locul de muncă. Partea proastă este că, deși pare o idee bună la prima vedere, în realitate, aceeași măsură va fi folosită pentru prevenire adunărilor în semn de protest.

Angajații se plâng de mult de lipsa condițiilor necesare de protecție în depozitele Amazon.  „Am avut câţiva angajaţi care au încălcat intenţionat regulile de distanţare impuse în depozitele noastre, ceea ce îi pune atât pe ei cât şi pe colegii lor în pericol. Cei care fac asta vor primi maximum două avertismente, dar în unele cazuri după primul avertisment s-ar putea să fie concediaţi”, declară purtătorul de cuvânt al Amazon, Timothy Carter.

În loc să ofere echipamente de protecție și să dezinfecteze depozitele, Amazon a umblat la schimburile de ture. Acestea au fost modificate în așa fel încât angajații să se întâlnească cât mai puțin, pentru a păstra distanța. Deși o astfel de măsură pare imposibil de verificat și implementat la scară largă, gigantul a afirmat că s-au luat măsuri pentru păstrarea distanței între livratori și clienți.

În urmă cu câteva săptămâni, Amazon căuta să adauge 100.000 de oameni noi forței sale globale de muncă. În același timp însă, angajaţii se plâng că multe dintre măsurile impuse de angajator sunt imposibil de pus în practică şi că măsurile luate de companie sunt insuficiente pentru a-i proteja de coronavirus. Aceștia afirmă că le e frică să mai meargă la muncă, în condiţiile în care multe dintre depozitele Amazon au peste o mie de angajaţi, şi îşi descriu locul de muncă ca fiind un „teren potrivit de răspândire al virusului”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: