Amazon mărește salariile: în ce condiții pot angajații să primească dublu

Amazon mărește salariile: în ce condiții pot angajații să primească dublu
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
12:23 23.03.2020

Pe fondul închiderii magazinelor tradiționale, Amazon a devenit cea mai populară destinație de shopping. Decizia gigantului american de-a majora salariilor a fost replicată și de un competitor din piața nord-americană.

Amazon a anunţat pe 21 martie că majorează plata pentru munca peste program a celor care lucrează în depozitele din Statele Unite. Decizia vine și pe fondul creșterii numărului de comenzi și, implicit, a volumului de muncă mai mare.

Angajații Amazon din depozit sunt plătiți per ore lucrate, iar acum vor primi dublu după cele 40 de ore săptămânale lucrate. Totodată, decizia va fi activă până pe 9 mai. Pe 16 martie, Amazon a mai anunțat încă o creștere. Atunci a fost însă de la 15 la 17 dolari. Totodată, are în plan angajarea a circa 100.000 de oameni pentru depozite și livrări în SUA.

Compania Amazon mai deține și lanțul de magazine alimentare Whole Foods Market. Există o decizie de a-i remunera suplimentar și pe acești angajați. Cei cu normă întreagă sau jumătate de normă plătiți la oră vor primi dublu. Decizia e activă până pe 3 martie.

Nici concurența Amazon nu stă pe loc

Walmart e concurent pentru Amazon, dar e mai cunoscut pentru rețeaua de magazine fizice. Acum, pe fondul izolării, compania va miza mai mult pe activitatea online. Astfel, va angaja 150.000 de oameni și va acorda bonusuri de 550 de milioane de dolari.

Pe 23 martie, Walmart a anunțat că mărește cu doi dolari pe oră salariile celor din depozite. Astfel, se așteaptă să gestioneze mai bine fluxul e comenzi online. Astfel, angajații entry-level vor avea între 15 și 19 dolari pe oră. Decizia va fi activă până pe 25 mai, când va fi sărbătoarea Memorial Day din SUA. Rivalul Amazon are circa 1,5 milioane de angajați.

În Europa, Auchan a anunțat deja că angajații primesc 1.000 de euro în plus pentru munca din această perioadă. Auchan susține că a făcut acest pas în semn de recunoștință pentru angajamentul lor excepţional în criza medicală. „Toţi angajaţii din magazine, depozite, transport, servicii de livrare la domiciliu şi comerţ online vor primi această sumă”, a transmis Auchan. Măsura a fost luată la sugestia ministrului francez al Economiei Bruno Le Maire și se aplică celor peste 65.000 de angajați din Franța.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Al Jazeera
Etichete: