Cât de letală e drona folosită de SUA ca să-l ucidă pe Qasem Soleimani

Cât de letală e drona folosită de SUA ca să-l ucidă pe Qasem Soleimani
17:16 08.01.2020

Qasem Soleimani, general din Iran, a fost asasinat la comanda lui Donald Trump, printr-un atac cu o dronă.

Totuși, dispozitivul nu face parte nici pe departe din categoria de drone cu care ești obișnuit. Aici este vorba despre MQ-9 Reaper, considerată cel mai letal vehicul aerian fără pilot din lume.

Potrivit informațiilor de la Pentagon, președintele Statelor Unite ar fi comandat atacul pentru a preveni viitoare atacuri iraniene, deci pentru protejarea cetățenilor americani. Trump este de părere că generalul plănuia un atac major asupra țării sale. Astfel, atacul cu dronă asupra lui Qasem Soleimani i s-a părut acestuia cea mai viabilă soluție pentru a rezolva această problemă.

Cu ajutorul MQ-9 Reaper, Donald Trump a ordonat, pe 3 ianuarie 2020, asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani. Îți poți da seama cât de periculoasă este aceasta numai după denumirea sa: reaper se traduce ca „secerător” în limba română.

Ce specificații impresionante are această dronă care l-a ucis pe Qasem Soleimani.

În primul rând, MQ-9 este echipată cu un sistem de țintire multi-spectral, care îi permite să detecteze și să urmărească țintele de la distanțe mari. E posibil ca drona să fi detectat convoiul militar în care se afla generalul iranian cu 10-15 minute înainte ca atacul în sine să aibă loc. În momentul în care a ajuns în raza de tragere, e posibil ca drona să fi  identificat deja în ce vehicul se afla Soleiman și unde era așezat exact.

Drona ar fi fost manevrată de operatori umani din cadrul Air Force, care au confirmat ținta și faptul că rachetele sunt armate. Apoi, ar fi fost nevoiți să primească confirmarea finală pentru a-l elimina pe Soleiman. Ar fi durat cam 1,2 secunde pentru ca această dronă să primească prin satelit comenzile de la operatori, care aveau să-l ucidă pe Qasem Soleimani.

Totuși, drona e mai complexă de atât. Vine cu un adevărat arsenal de arme care pot fi customizate pentru diferite scopuri. Printre acestea se numără bomba ghidată cu laser Paveway II GBU-12, rachetele sol-aer AGM-114 Hellfire II, sau rachetele aer-aer AIM-9 Sidewinder.

Poate zbura până la o durată de 14 ore și poate atinge viteze de până la 482 km/h. Este capabil să preia infanterie, armuri (tancuri), aeronave și nave. Anvergura aripilor de 20 de metri îi conferă o mare manevrabilitate, iar motorul General Atomics este aproape complet silențios.

Cum s-a desfășurat atacul asupra generalului Soleimani

După ce au primit autorizația, operatorii din cadrul Air Force au lansat patru rachete de tip Hellfire. Două dintre acestea au lovit vehiculul care conducea convoiul militar. Cea de-a doua pereche de rachete de pe dronă l-a lovit pe cel în care călătorea generalul Qasem Soleimani. În ciuda exploziei și a prafului, senzorii Reaper ar fi detectat imediat eliminarea cu succes a țintei.

Cel mai probabil, soldațiii nu și-au dat seama de prezența rachetelor. Totuși, există posibilitatea să fi auzit lansarea acestora, însă doar cu câteva milisecunde înaintea impactului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: