Cum schimbi subtitrarea la Amazon Prime Video pe toate dispozitivele tale, dintr-un loc

Cum schimbi subtitrarea la Amazon Prime Video pe toate dispozitivele tale, dintr-un loc

Spre deosebire de majoritatea serviciilor de streaming, Amazon Prime Video este surprinzător de flexibil când vine vorba de personalizarea subtitrărilor. Mai mult decât atât, schimbi aspectul lor o dată și le ai ai modificate pe orice echipament compatibil cu Prime Video.

În lupta pentru cel mai popular serviciu de streaming, Amazon Prime Video este departe de a fi cel mai popular, dar oferă o colecție din ce în ce mai interesantă de conținut original și este semnificativ mai ieftin decât Netflix. M-aș fi bucurat ca mai multe filme și seriale să aibă subtitrare în română, dar acest detaliu este mai puțin relevant.

Ca referință, Amazon Prime Video te costă doar 3 euro lunar pentru primele șase luni, după care sare la 6 euro pe lună. Dacă ai mai profitat de perioada gratuită în trecut, s-ar putea să fii nevoit să plătești din start un abonament de șase euro.

Trecând peste acest detaliu de fond, Prime Video îți oferă o opțiune interesantă legată de subtitrări pe care nu o mai găsești în altă parte. De pe site-ul serviciului de streaming, îți poți defini trei tipuri de aranjamente pentru subtitrare intitulate Presets. După aceea poți sări cu ușurință de la unul la altul indiferent dacă te uiți la filmele și seriale de pe Amazon prin intermediul unui Smart TV, Apple TV, consolă de jocuri, Fire TV Stick, iPhone, iPad, Android, PC sau Mac.

Partea de personalizare o faci de la această adresă web, după ce te-ai autentificat cu numele și parola ta de Amazon. În dreptul celor trei profilul (Presets) din partea de jos a ecranului ai câte un buton marcat Edit. Apasă pe oricare dintre ele și alegeți culoarea subtitrării, dimensiunea fontului, tipul fontului, o eventuală ramă, o culare de fundal și un nivel de transparență pentru toate acestea. Apeși pe Save când ești mulțumit de rezultate. Le poți personaliza pe toate trei dacă ești de părere că primul Preset nu-ți va fi suficient. Modificările se vor vedea imediat pe orice echipament prin intermediul căruia accesezi Prime Video.

personalizare amazon primevideo

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI