Coșurile de gunoi cu GPS și comenzi vocale par SF, dar există în România

Coșurile de gunoi cu GPS și comenzi vocale par SF, dar există în România

Deși ai crede că par o cheltuială inutilă și stupidă, coșurile de gunoi cu GPS și comenzi vocale sunt deja populare în mai multe țări din occident, iar acum au ajuns și în România.

Nu mai puțin de 30 de coșuri de gunoi stradale ultra moderne au fost achiziționate de primăria din Iași. Acestea vin dotate cu GPS și funcție de recunoaștere a vandalilor. În mod previzibil, nu au fost ieftine, dar primarul este foarte entuziasmat în ceea ce privește inovația.

„Sistemul de salubritate din Iaşi se alătură celui din marile oraşe ale lumii, precum Paris, Londra, New York, care folosesc deja aceste staţii inteligente cu succes. Am instalat în Iaşi 30 de astfel de compactoare de ultimă generaţie, pentru că au performanţe deosebite. Sunt alimentate sută la sută din energie solară, au sistem de recunoaştere a celor care le lovesc. Mai mult decât atât, pentru că au memorie şi voce, poţi purta un mic dialog, poţi transmite un mesaj sau poţi veni cu îndemnuri şi explicaţii pentru cei care le utilizează”, a anunțat primarul Mihai Chirica printr-un anunț postat pe Facebook.

Dacă îți doreai să asociezi niște valori clare unui astfel de coș de gunoi, te vei bucura să afli că are un preț de 5000 de euro fără TVA. Fiecare pubelă modernă este dotată cu sistem GPS antifurt, mecanisme de antivandalism și panouri solare pentru alimentarea acestor funcționalități cu energie regenerabilă. În plus, containerul poate compacta gunoiul, făcându-l de până la 8 ori mai încăpător decât un coș de gunoi stradal obișnuit. Aceeași particularitate reduce necesitatea de golire săptămânală cu 75%.

Postarea integrală pe Facebook pentru anunțarea investiției deloc neglijabile o poți vedea mai jos. Din acest rânduri, poți deduce entuziasmul primarului pentru realizarea sa. Din păcate pentru el, reacțiile din comentarii sunt incredibil de agresive și nu prea pare să fie cineva entuziasmat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI