Cine e următorul James Bond: Daniel Craig a jucat deja ultimul rol din serie

Cine e următorul James Bond: Daniel Craig a jucat deja ultimul rol din serie

Iminentul No Time To Die va reprezenta ultima oară când Daniel Craig se va afla în pielea lui James Bond. După cel de-al 25-lea film, acest va fi înlocuit de un alt actor pentru următoarele 3-4 lungmetraje din serie.

În ultimii ani, s-au vehiculat mai multe nume pentru interpretarea rolului lui James Bond, în faimoasa franciză. Cu cele mai multe șanse de reușită este Henry Cavill, dar indiciile în acest sens sunt multe. Ca referință, nu este prima oară când numele lui Cavill este asociat cu acest proiect. S-a mai întâmplat chiar și înainte de primul film cu Daniel Craig.

Henry-Cavill-Man-from-UNCLE

No Time To Die va marca ultima interpretare a rolului lui James Bond de către Daniel Craig. În contextul în care nu durează mult după lansarea în cinematografe a filmului până se lucrează la următorul din serie, speculațiile legate de următorul actor în pielea agentului 007 s-au întețit.

Lista de nume posibile nu este deloc mică. S-au vehiculat actori precum Richard Madden din Game of Thrones sau Bodyguard, James Norton din Happy Valley sau chiar și Lashana Lynch, actrița pe care o poți vedea în No Time To Die. Aceasta din urmă este o premisă interesantă, dar e improbabil să vedem prea curând o femeie în spatele agentului 007.

Pe lista scurtă s-au aflat însă Idris Elba, Michael Fassbender și Henry Cavill, acest din urmă având cele mai mari șanse de reușită. După ce a jucat în Witcher, actorul este gata să calce pe urmele lui Daniel Craig în faimoasa franciză. În plus, el deja și-a finisat abilitățile de spion în Mission: Impossible – Fallout și The Man from U.N.C.L.E.

Cel mai bun argument pentru ca Henry să-l înlocuiască pe Daniel vine însă din urmă cu 14 ani. În 2006, când regizorul Casino Royale trebuia să aleagă un actor pentru reînvierea francizei, Cavill a fost chemat la casting.

După Craig, Cavill a fost a doua opțiune a regizorului Martin Cambell. Singurul motiv pentru care nu a primit rolul a ținut de vârsta lui Henry Cavill, avea doar 22 de ani la momentul respectiv. Rămâne să aflăm adevărul în următoarele luni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI