Cea mai mare lovitură pentru lansarea Xbox Series X: ce se întâmplă cu Halo Infinite

Cea mai mare lovitură pentru lansarea Xbox Series X: ce se întâmplă cu Halo Infinite

Unul dintre cele mai importante titluri pentru lansarea Xbox Series X ar fi trebuit să fie Halo Infinite. După mai multe amânări, dezvoltarea viitorului joc a primit cea mai serioasă lovitură.

Gând te gândești la titluri exclusive pentru PlayStation, există câteva francize greu de ignorat, în frunte cu Uncharted, God of War sau The Last of Us. Cei de la Microsoft nu sunt la fel de norocoși. În cazul Xbox este vorba de Halo și Gears of War.

Halo Infinite ar fi trebui să fi disponibil în ziua lansării pentru Xbox Series X, în timp ce un nou joc Gears of War este improbabil să apară prea curând. Cel mai recent titlu din serie, Gears 5 a fost lansat în septembrie 2019 și se pare că avea avea parte de o actualizare pentru a arăta semnificativ mai bine pe noua consolă Microsoft.

Revenind însă la Halo Infinite, la scurt timp după ce primele secvențe de gameplay au ajuns pe internet, fanii seriei au criticat jocul că arată prost, nu este suficient de ”next-gen” pentru a justifica achiziția unei noi console. La scurt timp după, lansarea a fost amânată până cândva în 2021.

Aceea era deja o lovitură dureroasă pentru Microsoft. Acum, tocmai a avut parte de a doua. Chriss Lee, directorul companiei și studioului de dezvoltare 343 Industries responsabil de Halo, și-a dat demisia. cel mai probabil, nu a mai putut face față presiunii venite din partea Microsoft, având în vedere că nu a anunțat un plan clar pentru viitorul său.

Ca să înțelegi mai bine de ce este importantă această demisie, ai în vedere că Lee a lucrat la 343 Industries din 2008 și a fost responsabil în mod direct de Halo Reach, Halo 4 și Halo 5: Guardians. Din câte se pare, are în continuare statutul de angajat Microsoft, dar într-un interviu acordat celor de la Blooomberg a afirmat că își analizează oportunitățile viitoare. ”Cred în echipă și am încredere că vor livra un joc grozav, de aceea este moment bun pentru mine să plec.”, a continuat fostul directorul al studioului.

Ca o notă de subsol, Tim Long – director de creație și Mary Olson – producător executiv la Halo Infinite au părăsit proiectul în 2019.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI