Bătaie cu săbii și cuțite, într-un hipermarket din Baia Mare: cum a reacționat poliția la conflictul romilor

Bătaie cu săbii și cuțite, într-un hipermarket din Baia Mare: cum a reacționat poliția la conflictul romilor

În ultimele săptămâni, au avut loc mai multe conflicte de amploare între romii din România. Aproape de fiecare dată, s-a implicat poliția, iar nivelul de agresivitate a fost semnificativ.

Cel mai recent incident violent în care s-au implicat mai multe grupuri de romi a avut loc aseară pe raza localității Baia Mare. Poliția Română, împreună cu trupe ale jandarmeriei și armatei a intervenit marți seară în parcarea unui hypermaket LIDL pentru a opri o bătaie cu săbii și cuțite.

Conflictul a avut loc între două grupuri de romi și, deși a izbucnit în parcarea magazinului, nu a durat mult până când câțiva participanți au fugit în LIDL. Cei mai mulți dintre ei aveau săbii și cuțite. Echipele de intervenție au reacționat rapid la un apel la 112 și s-au deplasat la fața locului.

Un comunicat pe marginea subiectului a fost făcut public de Florina Meteș, purtătoarea de cuvânt a IPJ Maramureș. „În urma unui apel pe 112 care semnala un scandal între mai multe persoane, echipajul de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Jandarmi s-au deplasat de urgenţă în parcarea unui centru comercial din strada Grănicerilor. Ca urmare a intervenţiei poliţiştilor, starea conflictuală a fost aplanată, iar patru persoane implicate în scandal au fost imobilizate şi urmează a fi conduse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, a precizat pentru Agerpres Florina Meteş.

La scurt timp după conflict, conform unor surse din Poliție, au avut loc percheziții la mai multe locuințe din Baia Mare, în speranța că aparțin unor persoane implicat în scandal. „Au aruncat cu marfă, cu sticle, cu tot ce au prins la mână. Aveau săbii, iar femeile cu avut spray. Au spart tot ce au prins, inclusiv ușile de la magazin când au vrut să fugă”, a declarat unul dintre martorii prezenți la incident, potrivit emaramures.ro.

Conform primelor informații obținute de autorități, participanții la incidentele violente sunt suspectați de implicare în trafic de persoane, proxenetism şi contrabandă cu ţigări, unii dintre ei revenind recent acasă din străinătate. Din câte se pare, conflictul a început cu amenințări pe Facebook în prima parte a zilei, iar apogeul a fost seara în parcare la LIDL.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: