Băsescu îi dă o lecție lui Iohannis, gratuit: ce trebuie să facă președintele, în privința stării de urgență

Băsescu îi dă o lecție lui Iohannis, gratuit: ce trebuie să facă președintele, în privința stării de urgență
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
10:55 27.04.2020

În ultimele săptămâni, fostul președinte Trăian Băsescu a fost foarte vocal în a da sfaturi guvernanților. De această dată, Iohannis este vizat cu ridicarea stării de urgență.

La fel ca un număr mare de medici și experți în domeniu, Băsescu este de părere că ridicarea stării de urgență începând cu data de 15 mai reprezintă un risc major pentru sănătatea populației. Argumentele europarlamentarului nu sunt deloc puține, când vine vorba de atitudinea sa radicală pe acest subiect.

Într-o intervenție televizată la Digi 24, Băsescu a spus că nu se poate ridica starea de urgență și nu se pot relaxa măsurile de izolare după 15 mai fără o hartă a riscului. Documentul care nu există la această oră ar trebui să arate nivelul de contaminare în fiecare județ. Pentru că sunte unele județe cu un număr mare de cazuri și de persoane asimptomatice, iar altele cu un număr mai mic, realaxarea restricțiilor ar trebui să fie decisă în funcție de acele informații.

„Pentru ca decidentul să poată lua această decizie trebuie să avem aceste informații, pe care noi nu le avem acum. Dacă nu are certitudini, obligația președintelui este să prelungească starea de urgență. Trebuie să aibă o situație reală rezultată după un proces masiv de testare. Mulți vor fi cu sfaturi în jurul președintelui, dar el este singurul responsabil și nu cred că va trata cu ușurință”, a declarat Băsescu.

Fostul președinte este foarte reticent și când vine vorba de redeschiderea școlilor începând cu data de 15 mai. În opinia sa, ar putea duce la un nou val de îmbolnăviri. „Vă imaginați copiii din clasele I-IV cu masca aia ținută pe guriță toată ziua, la școală? Sunt copii, trebuie ținuți în mediu sigur, nu să aducă boală de la profesoară. Dacă ar prelungi starea de urgență până la 15 iunie ar fi o șansă să aruncăm mai puțini asimptomatici în piață”, a adăugat Traian Băsescu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI