03 mai 2020 | 12:54

Avertismente deosebite pentru români: Nelu Tătaru și Rafila despre ce se întâmplă în aceste zile

ACTUALITATE
Avertismente deosebite pentru români: Nelu Tătaru și Rafila despre ce se întâmplă în aceste zile
Inquam Photos / Octav Ganea

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că, în ciuda speranței românilor de a fi relaxate măsurile de siguranță, încă nu e cazul. De cealaltă parte, Alexandru Rafila atrage atenția asupra unei probleme deosebit de grave.

„Putem spera la relaxare, dar nu mă gândesc la relaxare, nu până în data de 15 mai. Suntem pe panta ascendentă a curbei, avem încă cazuri noi, avem încă focare noi”, a spus Nelu Tătaru. „Ne aşteptăm pentru octombrie – decembrie un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem în trei zile care erau altădată erau o minivacanţă, suntem după două luni în care toată lumea percepe ca o zi frumoasă, ca o răbdare pusă la încercare, dar trebuie să înţeleagă că răbdarea fiecăruia dintre ei este tocmai pentru ei”, a adăugat acesta.

Recent, Tătaru a vizitat mai multe spitale din Vaslui şi Iaşi ca să vadă este starea de spirit a personalului medical și cum evoluează situația acolo.

Alexandru Rafila atrage atenția asupra tratamentului acasă

În România a început tratamentul cu Remdevisir. Inițial, a fost administrat pacienților în stare gravă din Timișoara. Acum, profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, recomandă oamenilor să nu cumpere de pe internet Remdesivir. Acesta se administrează doar în spitale, injectabil, nu sub formă de pastile. Totodată, e dedicat doar pacienţilor în stare critică.

„Eu sunt convins că deja se găseşte pe internet. Dar nu se găseşte de fapt medicamentul, se găseşte un nume şi un ambalaj cu o pastilă care poate să aibă efecte grave. Nu se administrează acasă şi nu se administrează preventiv! S-a mai întâmplat şi în România, cred. E un medicament toxic, sunt medicamente care de obicei se dau în infecţii parazitare şi ele sunt introduse în terapia bolii, nu în profilaxie.”
Alexandru Rafila pentru Digi24

În ceea ce privește eficiența lui, acesta a spus că, deocamdată, informaţiile sunt contradictorii și nu au fost făcute suficiente studii.

„Remdesivirul, medicamentul care a fost aprobat în regim de urgenţă de agenţia americană FDA ca tratament etiologic pentru Covid-19, este un antiviral, care inhibă replicarea virală, adică multiplicarea virusului. Practic, blochează o enzimă a virusului ce permite replicarea acidului nucleic viral, ARN-polimerază se numeşte enzima respectivă, şi acţionează prin blocarea acelei enzime. Este un medicament dezvoltat cu ceva timp în urmă, a fost încercat fără succes în tratamentul infecţiei cu virusul Ebola. A mai fost utilizat şi în alte infecţii produse de alte tipuri de coronavirus şi acum este testat pentru introducerea ca terapie în infecţia cu noul coronavirus.”
Alexandru Rafila

El a conchis spunând că nu e încă un tratament minune. Vom vedea asta în timp.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele