15 ian. 2020 | 14:03

Aplicațiile de pe Android care îți consumă imediat bateria: 17 aplicații pe care să le ștergi imediat

ACTUALITATE
Aplicațiile de pe Android care îți consumă imediat bateria: 17 aplicații pe care să le ștergi imediat

Cercetătorii au descoperit o altă serie de aplicații disponibile în Google Play care descarcă instant bateria telefoanelor cu Android.

Magazinul Google conține o serie de aplicații care afectească drastic durata de viață a bateriei telefonului tău. Actorii rău-intenționați au găsit noi modalități prin care să bombardeze utilizatorii cu reclame. Folosesc anumite trucuri prin care îți pot păstra aplicațiile sub radarul protecțiilor de securitate ale Google.

E destul de dificil să-ți dai seama că una dintre aceste aplicații de pe Android ți-a infectat telefonul. În primul rând, toate aplicațiile descoperite de Bitdefender funcționează potrivit descrierii din magazinul de aplicații. Totuși, afișează reclame la intervale neregulate utilizatorilor care au instalat aplicațiile.

Cercetătorii Bitdefender au identificat 17 astfel de aplicații în magazinul Google Play. În esență, scopul principal al acestora este să afișeze reclame utilizatorilor. Ca rezultat, bateriile dispozitivelor infectate se descarcă mult mai repede.

Cele 17 aplicații de pe Android care îți consumă bateria

De fiecare dată când un utilizator deblochează un telefon infectat, șansele ca o reclamă să fie afișată sunt de 1 la 3.  Cercetătorii spun că afișarea acestor reclame la intervale neregulate este unul dintre motivele pentru care utilizatorilor le este dificil să identifice sursa.

Google a fost notificată și a anunțat că este în proces de îndepărtare a acestor aplicații din magazinul său.

Aici vei găsi lista completă a aplicațiilor identificare de Bitdefender, ca să știi de ce să te ferești sau să știi ce să ștergi din telefonul tău.

În total, cele 17 aplicații au în prezent peste 550.000 de descărcări.

Ce aplicații să ștergi de pe telefonul tău cu Android:

  • Car Racing 2019
  • 4K Wallpaper (Background 4K Full HD)
  • Backgrounds 4K HD
  • QR Code Reader & Barcode Scanner Pro
  • File Manager Pro – Manager SD Card/Explorer
  • VMOWO City: Speed Racing 3D
  • Barcode Scanner
  • Screen Stream Mirroring
  • QR Code – Scan & Read a Barcode
  • Period Tracker – Cycle Ovulation Women’s
  • QR & Barcode Scan Reader
  • Wallpapers 4K, Backgrounds HD
  • Transfer Data Smart
  • Explorer File Manager
  • Today Weather Radar
  • Mobnet.io: Big Fish Frenzy
  • Clock LED