11 iun. 2020 | 18:35

Aplicația Photoshop care face inutile filtrele de pe Instagram: editezi fotografii direct din camera telefonului

ACTUALITATE
Aplicația Photoshop care face inutile filtrele de pe Instagram: editezi fotografii direct din camera telefonului

Dacă nu te pricepi la editat fotografii în Photoshop, Adobe îți pune la dispoziție o aplicație pe care să o folosești direct când faci poze cu telefonul.

Pentru cei care nu se pricep la editat fotografii, Adobe vine cu cea mai eficientă soluție prin care nu mai trebuie să retușezi o imagine după ce o capturezi, ci o modifici chiar înaite să apeși pe declanșator. Astfel, unele dintre cele mai utile funcții din Photoshop aplicație nouă de cameră care folosește inteligența artificială pentru a face toată munca grea pentru tine.

Nu e vorba doar de pus filtre pe care le poți aplica înainte să faci fotografia, ci îți permite și lucruri mult mai compleze. De exeplu, poți înlocui părți ale fotografiei, în timp ce încă te ocupi de încadrarea acesteia.

Noua aplicație este disponibilă gratuit pe Android și iOS. Vestea bună e că nu este necesar un abonament Adobe Creative Cloud plătit pentru a o folosi. Face parte din eforturile recente ale companiei de a face instrumentele de editare a imaginilor și de creație disponibile și accesibile pentru o bază de utilizator mai largă.

Totuși, ia în considerare că aplicația nu merge pe toate dispozitivele. În cazul dispozitivelor cu iOS, trebui să ai fie versiunea iOS12, fie iOS13 și telefonul tău să fie un iPhone 6s sau restul modelelor mai noi.

Pe Android, îți trebuie fie Android 9, fie Android 10 și nu merge decât pe Google Pixel (Pixel 3/XL, Pixel 4/XL), Samsung (Samsung S9/S9+, Samsung S10/S10+/S10 5G, Samsung Note 9, Samsung Note 10/10+/10 5G, Samsung Galaxy S20 5G/S20+ 5G/S20 Ultra 5G) și One Plus (One Plus 6/6T sau mai noi).

Ce poți face cu ajutorul Photoshop Camera

Aplicația funcționează pe baza sistemului de informații artificiale al companiei, denumit Sensei. Acesta este responsabil cu automatizarea procesului de editare pentru utilizatorii începători. Cu ajutorul AI, aplicația poate separa în mod automat și inteligent subiecții din imagine, permițând estomparea, îmbunătățirea, corectarea culorilor sau chiar schimbarea completă a fundalurilor. Astfel, e ideal pentru cei care nu au timpul necesar să editeze fotografii și mai ales pentru cei care nu știu să folosească Photoshop-ul.

Când deschizi aplicația pentru prima oară, aplicația Photoshop Camera începe imediat să analizeze fluxul live de pe camera smartphone-ului tău și să aplice îmbunătățiri în timp real, chiar înainte să apeși pe declanșator. Îți sugerează și care filtre pot fi utilizate cel mai bine pentru a îmbunătăți fotografia.

Un alt exemplu îl reprezintă un selfie. Pentru asta, aplicația îți va arăta sugestii pentru mai multe filtre de iluminare, pentru a te face să arăți mai bine, schimbând felul în care fața îți e luminată. De asemenea, atunci când faci o fotografie în care se vede și cerul, de exemplu, poți aplica o serie de filtre doar pe cer, făcându-l fie senin, înnorat, ploios, plin de nori etc.