Alegerile prezidențiale din SUA au fost corecte, deși Donald Trump vrea să crezi altceva

Alegerile prezidențiale din SUA au fost corecte, deși Donald Trump vrea să crezi altceva

Donald Trump a inundat rețelele sociale cu postări legate de fraudarea alegerilor prezidențiale din SUA de către democrați. Realitatea este alta.

Organizația OSCE sau Observatorii Internaționali pentru Securitate și Cooperare în Europa s-au implicat activ în monitorizarea procesului electoral din SUA în condiții corecte. După ce și-au format o imaginea clară asupra subiectului, au criticat aspru miercuri ”acuzațiile nefondate” ala președintelui Donald Trump vizavi de fraudarea alegerilor.

OSCE a mai insistat și asupra faptului că afirmațiile lui Trump ”slăbesc încrederea publicului în instituțiile democratice”, conform AFP. Cu alte cuvinte,  consecințele acestui comportament se vor resimți pe termen lung. Facebook și Twitter au încercat să se implice în cenzurarea minciunilor lui Donald Trump, dar de cele mai multe ori s-au rezumat la a-i atașa etichete la postări. Astfel, majoritatea postărilor făcute de președintele american sunt acum însoțite sau ascunse de un mesaj conform căruia conțin informații parțial sau integral mincinoase.

”Nimeni – niciun politician, niciun ales – nu ar trebui să limiteze dreptul de vot al populaţiei”, a declarat parlamentarul german Michael Georg Link, coordonatorul observatorilor OSCE în Europa, responsabili cu monitorizarea acestui scrutin. „După o campanie atât de tensionată, asigurarea faptului că fiecare vot este numărat este o obligaţie fundamentală pentru toate departamentele guvernului”, a adăugat el într-un comunicat.

Misiunea OSCE în Statele Unite ale Americii, pentru monitorizarea desfășurării alegerilor din această săptămână a ajuns la o concluzie fără echivoc. ”Alegerile din 3 noiembrie au fost eficient și bine gestionate, în pofida numeroaselor provocări cauzate de pandemia de Covid-19. Campania electorală a fost caracterizată de diviziuni profunde care uneori au împiedicat dezbaterile politice și au inclus acuzații nefondate de fraudă.”, a adăugat sursa citată.

Mențiunile cu pricina vin după ce Donald Trump a făcut o transmisie live pe Twitter în seara alegerilor în care s-a lăudat cu faptul că a obținut ”marea victorie”, fără să știe rezultatul scrutinului. În același context, i-a acuzat pe democrați că au încercat să-i fure victoria depunând voturi după închiderea programului de la urne.

„Aceste declaraţii ale unui preşedinte care candidează pentru realegere subminează încrederea publicului în instituţiile statului şi au fost văzute de mulţi ca un risc crescut de violenţă politică după alegeri”, a adăugat organizaţia într-un raport preliminar.

Ca referință, OSCE este unul dintre rarele forumuri de dialog între Occident şi fostele ţări sovietice. Pe lângă misiunile sale de monitorizare electorală, OSCE a avut o misiune în conflictul din Ucraina. Are 57 de membri, printre care SUA, Rusia, Turcia și toate țările Europei.

Citește și: