Chinezii care fac recordul: încarcă telefonul în doar câteva minute

09:35 27.03.2019

Xiaomi este o companie producătoare de telefoane nu foarte populară în România, dar care pare să aducă destul de multe inovații.

E destul de important pentru mai toată lumea ca bateria telefonului să țină cât mai mult. Și cu cât se poate încărca mai rapid, cu atât mai bine. Pentru asta, compania vine cu o opțiune perfectă.

Compania a prezentat cel mai nou încărcător al său în acțiune. Încărcătorul de 100W a reușit să încarce o baterie de 4.000mAh într-un timp record. Bateria telefonului Xiaomi a ajuns de la a fi complet descărcată la 100% în doar 17 minute.

Anunțul a fost făcut de Lin Bin, președintele companiei, pe site-ul de socializare chinezesc Weibo. Încărcătorul a fost prezentat într-un timelapse, alături de tehnologia altei companii. Dispozitivul a fost numit Super Charge Turbo.

Pentru a demonstra cu adevărat capacitatea incredibilă a tehnologiei, au folosit și încărcătorul Super VOOC de la OPPO. În timp ce telefonul Xiaomi a realizat o încărcare completă în doar 17 minute, cel de la OPPO nu a reușit să ajungă decât la 65% în același interval de timp. De asemenea, cel din urmă avea o baterie mai mică, de 3.700mAh.

Xiaomi a pus mereu accent pe baterii

Dacă e să vorbim despre o caracteristică anume care a permis companiei Xiaomi să crească în ultimii ani, atunci aceasta e tehnologia bateriei.

Compania chinezească a fost printre primele care a oferit baterii de 4.000mAh pentru majoritatea dispozitivelor sale. Deși până acum nu a fost cea mai bună la încărcarea rapidă, asta e pe cale să se schimbe în 2019.

În februarie, Xiaomi a introdus o tehnologie de încărcare de 27W. Acum, a ajuns la 100W. În afara videoclipului, compania nu a dat și alte detalii legate de această inovație. Noua tehnologie de încărcare Xiaomi pare că va intra curând în producție, potrivit The Next Web.

loading...