Wi-Fi 6 e, în sfârșit, lansat oficial: de ce schimbă semnificativ internetul wireless

Wi-Fi 6 e, în sfârșit, lansat oficial: de ce schimbă semnificativ internetul wireless
17:05 16.09.2019

De aproape un an discutăm de Wi-Fi 6. Samsung îl are implementat pe noile telefoane. Apple l-a pus pe iPhone 11. Iar de acum ar trebui să vedem și mai multe dispozitive, și mai multe routere wireless compatibile. Cu toate astea, chiar dacă nu-ți pasă prea tare de el, sunt câteva noutăți mari pe care le aduce.

În teorie, pe Wi-Fi 6, ai putea atinge viteze de 9,6 Gbps. În teorie și în teste de laborator, că în realitatea nu te vei apropia de așa ceva. Totuși, Wi-Fi 6 are un scop clar: să ai viteze mai bune, pentru că dispozitivele compatibile administrează mai bine conexiunile.

Lansarea oficială de acum e mai mult o formalitatea. Samsung, Apple și producători de laptopuri au implementat standardul. Dar anunțul oficial din partea Wi-Fi Alliance înseamnă că, în sfârșit, există un punct zero din care pornește implementarea. Astfel, în perioada următoare, ar trebui să vezi mai multe routere wireless disponibile în piață.

Wi-Fi 6, independent de iPhone 11 sau telefoanele Samsung, e gândit pentru perioada actuală

Internetul wireless e aproape peste tot acum. De la metrou la cafenele și birouri, undeva există un router. Totuși, în ultimii 10 ani, a crescut enorm numărul de dispozitive care se pot conecta via Wi-Fi la internet. Astfel, era nevoie de un standard pentru ele.

Toate aceste dispozitive, compatibile cu standardul Wi-Fi 6, ar trebui să atingă viteze mai mari și conexiuni mai bune. Totodată, Wi-Fi Alliance a făcut anunțul în aceeași săptămână în care, în Statele Unite ale Americii, iPhone 11 e pus la vânzare.

Chiar dacă acest telefon nu e radical schimbat de cele din 2018, Wi-Fi 6 e una dintre marile noutăți. Astfel, odată cu noul iPhone, e așteptată o creștere accelerată a cererii pentru routere compatibile cu Wi-Fi 6.

E posibil ca unele echipamente de rețelistică să poată fi actualizate pentru acest standard, dacă îndeplinesc condițiile. E însă mai probabil ca unele noi să le înlocuiască cu totul. Despre noul standard pentru internet wireless poți afla mai multe din analiza asta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI