Telefonul Nokia care arată ca în anii ’90, dar rulează Android

Telefonul Nokia care arată ca în anii ’90, dar rulează Android
17:24 29.07.2019

Da, marca Nokia a fost reinventată. E doar o marcă acum pe telefoane care rulează Android. Dar nu te așteptai, cu siguranță, la un telefon clasic cu Android. A apărut prima poză cu el și nu pare o idee atât de proastă.

În timp ce compania HMD Global folosește Android pe telefoane inteligente Nokia, există și telefoane Nokia care folosește altceva. Un astfel de exemplu e modelul cu KaiOS și pe care poți avea deja WhatsApp. Telefonul original a fost lansat în 1996 și, la standardele actuale, n-avea mai nimic de oferit. Dar cu un sistem de operare nou poate fi încă util. Sigur, și cu hardware nou.

Nokia cu Android, dar și cu butoane pentru nostalgicul din tine

Telefon Nokia Android

După cum vezi în imaginea de mai sus, e un telefon clasic, doar că are aplicații ca YouTube, Chrome și chiar Google Assistant. La cum arată această interfață, e foarte probabil să fie vorba de-o versiune și mai mică a Android Go. Totodată, merită reținut că Google e una dintre companiile care au investit în KaiOS, sistemul de operare folosit de anumite feature phones.

La cum arată Android în această poză, e clar că poți avea cele mai populare funcționalități, dar limitate de hardware. Astfel, YouTube beneficiază de aceleași categorii ca aplicația mare, dar ai și opțiune să dai zoom. Totodată, e posibil ca acel Assistant de pe telefonul Nokia să fie activat fie cu vocea, fie cu un buton special.

Tot din poza de mai sus poți remarca un senzor în partea stângă. E cel mai probabil o cameră de selfie care, eventual, ar putea fi folosită și în conversații video.

Până acum, Google n-a vorbit despre planurile de-a se extinde către telefoane clasice. Sunt însă numeroase țări în care acestea, din rațiuni economice, sunt foarte populare. Asta a fost logica și cu KaiOS, dar și cu Android Go. De exemplu, în ianuarie 2018, am aflat despre un telefon cu Android Go, care costa 32 de dolari. Nu era Nokia, dar era cât de cât smartphone.

Sursa: 9to5google
Etichete: