Apple trage tare în fața Netflix: cheltuie 15 milioane de dolari pentru un episod din See

Apple trage tare în fața Netflix: cheltuie 15 milioane de dolari pentru un episod din See
12:53 18.07.2019

Apple pornește în forță în competiția dintre platformele de streaming și depășește Netflix cu ajutorul noului serial See, cel puțin în privința bugetului.

Netflix și HBO GO vor avea parte de ceva mai mulți rivali în perioada care urmează. Odată cu lansarea Apple TV+ și Disney+ în lunile următoare, piața platformelor de streaming va fi mai mare ca niciodată și competiția pentru a câștiga cât mai mulți utilizatori din ce în ce mai acerbă.

Un nou serial care urmează să fie disponibil pe Apple TV+ a atras atenția nu neapărat mulțumită plot-ului interesant sau actorilor celebri din cast, ci datorită sumei uriașe de bani pe care compania ar cheltui-o pentru fiecare episod. Astfel, pentru noul serial See, Apple ar cheltui cam 15 milioane de dolari per episod.

Ca termen de comparație, Netflix cheltuie undeva la 4,5 milioane de dolari pentru episoadele din House of Cards.

De un buget similar serialului See de pe Apple TV+ a beneficiat și Game of Thrones de pe HBO, însă i-a luat opt sezoane ca să poată atinge pragul de 15 milioane de de dolari per episod.

Cei de la Apple par să aibă foarte multă încredere în succesul noii sale platforme dacă este dispusă să cheltuiască sume atât de mari fără să aibă încă vreo certitudine.

Ce știm până acum despre serialul See de pe Apple TV+

Acțiunea serialului are loc într-un viitor distopic în care umanitatea își pierde simțul văzului. Astfel, se vede nevoită să găsească noi modalități prin care să poată interacționa cu ceilalți, dar mai ales, prin care să poată supraviețui.

Printre cele mai răsunătoare nume se numără cel al lui Jason Momoa, cunoscut pentru rolul său din Game of Thrones, Khal Drogo. De asemenea, cei de la Apple îi aduc în See și pe Alfre Woodard din Clemency și Sylvia Hoeks din Blade Runner 2049.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Beembom
Etichete: