Plasticul reciclat ar putea face mai mult rău decât bine mediului înconjurător

Plasticul reciclat ar putea face mai mult rău decât bine mediului înconjurător
16:23 19.06.2019

Reciclarea plasticului ar trebui să ajute în lupta cu poluarea, nu? Problema este că, de fiecare dată când cineva aruncă plastic în coșul pentru reciclare, acel plastic poate ajunge în țări îndepărtate, în curs de dezvoltare, și să reprezinte un risc de sănătate și siguranță pentru locuitorii acestora.

Planeta noastră este deja plină de plastic – îl găsim pe plaje, în ape, în vietățile marine, până și în apa pe care o bem. Tocmai de aceea, reciclarea este necesară – asta dacă este făcută cum trebuie. Spre exemplu, o sticlă de plastic aruncată într-un coș de reciclare de pe străzile New York-ului nu este mereu descompusă și transformată într-un cu totul alt obiect. Aceasta poate ajunge de partea cealaltă a globului, în curtea din spate a cuiva, printre alte pungi și sticle.

Din Statele Unite ale Americii pleacă anual cam 1 milion de tone de deșeuri de plastic. Mare parte din el ajunge în China, unde este reciclat – sau cel puțin așa era până în 2017, când țara a întrerupt brusc mare parte din importul de deșeuri de plastic. Acum, mare parte din plasticul destinat reciclării ajunge în cele mai sărace țări ale lumii, printre care Bangladesh, Laos, Etiopia și Senegal.

În 2018, din S.U.A. au fost transportate 68.000 de containere de plastic reciclabil. Elel au ajuns în țări aflate în curs de dezvoltare (țări care se descurcă greu cu 70% din propriile lor deșeuri de plastic). Un exemplu ar fi Malaezia, care aruncă 55% din deșeurile de plastic ale sale, dar cu toate astea primește mai multe deșeuri de plastic din S.U.A. decât orice altă țară. Mai mult, între 20 și 70% din deșeurile de plastic care ajung la facilitățile de reciclare din jurul lumii sunt considerate nefolosibile și bune de aruncat la gunoi.

Dincolo de faptul că plasticul reciclabil care ajunge în țările în curs de dezvoltare ajunge să polueze străzile și plajele, apariția tot mai multor fabrici de reciclare aduce un risc de sănătate pentru cetățenii care locuiesc în apropiere și inhalează fumul toxic al plasticului.

Sursa: Live Science
Etichete:
loading...