Orașul din România de pe lista CNN a orașelor din Europa pe care trebuie să le vezi

Orașul din România de pe lista CNN a orașelor din Europa pe care trebuie să le vezi
12:00 05.08.2019

Un oraș din România a fost inclus de către publicația americană CNN pe lista orașelor mai puțin cunoscute din Europa, dar care merită vizitate.

Barcelona, Roma sau Londa sunt destinații turistice europene care sunt vizitate de turiști pe toată perioada anului. Dacă te-ai săturat de orașe pline de turiști și vrei să vizitezi o localitate mai puțin cunoscută, dar care merită văzută atunci ar trebui să iei în considerare una dintre aceste destinații.

Jurnaliștii de la CNN au alcătuit o astfel de listă și au selectat 20 de orașe din Europa, printre care și Cluj-Napoca. În realizarea acestui clasament, jurnaliștii americani au luat în calcul oportunitățile pe care aceste orașe le oferă turiștilor care doresc să ajungă în locuri mai puțin frecventate.

Care este motivul pentru care Cluj-Napoca a fost inclusă pe această listă

„Al doilea cel mai mare oraș din România este văzut adesea ca fiind un stop în călătoria turiștilor ce caută aventuri outdoor în munții Apuseni sau pentru cei care vor să viziteze Transilvania istorică. Dar biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail și fascinanta Fabrica de Pensule, o galerie de artă realizată în fosta fabrică de pensule, sunt doar două dintre atracțiile care te fac să stai mai mult în Cluj. Unde mai pui că găsești multe cafenele, baruri și piețe frumoase. Cluj-Napoca are toate ingredientele pentru o destinație ideală de city-break”, spun americanii.

UE a sprijinit restaurarea unor atracții din Cluj-Napoca şi din apropiere precum Cazinoul și Parcul Central cu 24.4 milioane de lei şi castelul Banffy din Bonțida cu 16.6 milioane de lei.

În acest top al orașelor europene mai puțin cunoscute, dar care merită vizitate se află: Orange (Franța), Norwich (Anglia), Aarhus (Danemarca), Anvers (Belgia), Haga (Olanda), Sarajevo (Bosnia), Priștina (Kosovo), Malmo (Suedia), Aberdeen (Scoția), Berna (Elveția), Varșovia (Polonia), Tbilisi (Georgia), Minsk (Belarus), Erevan (Armenia), Debrețin (Ungaria), Ankara (Turcia), Plovdiv (Bulgaria), Trondheim (Norvegia), Torino (Italia).

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: CNN