De ce NASA vrea să trimită rachete nucleare pe Lună și Marte

De ce NASA vrea să trimită rachete nucleare pe Lună și Marte
18:57 08.10.2019

Cercetătorii NASA caută în permanență să inoveze, iar de data aceasta agenția americană are planuri mărețe legate de rachete nucleare.

Acum, experții vor să creeze un motor de rachetă propulsat de energia nucleară. Astfel, acestea ar fi de două ori mai eficiente decât cele care există deja.

Totuși, există și anumite limite: reactoarele sunt dificil de construit și, în același timp, sunt și riscante din cauza faptului că produc deșeuri toxice. În ciuda faptului, NASA crede că va fi nevoită să-și asume asemenea riscuri pentru viitoarele misiuni către Lună și Marte.

Deși agenția spațială nu ar avea nevoie de o rachetă nucleară pentru a ajunge pe Lună, satelitul natural al Pământului ar reprezenta o suprafață ideală de testare a tehnologiei. De aici, experții vor folosi sistemul pentru a misiuni cu echipaj către planeta Marte.

Când va trimite NASA rachete nucleare în spațiu

Totuși, rachetele trimise în spațiu de către NASA nu vor decola direct de pe Pământ cu ajutorul propulsiei nucleare. În acest caz, riscurile ar fi mult prea mari. Astfel că, dacă vreun reactor ar exploda în timpul lansării, dezastrul ar putea fi cel puțin la fel de mare ca cel din urma accidentului nuclear de la Cernobîl.

În schimb, racheta ar fi lansată cu ajutorul unor motoare obișnuite, iar în momentul în care ajunge în orbită, ar porni și reactorul nuclear pentru a ajunge pe alte planete.

Cel mai important avantaj este cel legat de durata călătoriei. Cantitatea uriașă de energie produsă ar contribui la reducerea la jumătate a timpului de care astronauții au nevoie să ajungă pe Marte.

Pentru a putea lansa o astfel de rachetă, NASA trebuie întâi să își revizuiască reglementările pentru lansarea materialelor nucleare. În august, Casa Albă a însărcinat agenția cu dezvoltarea unor protocoale de siguranță pentru operarea reactoarelor nucleare în spațiu. Dacă acestea vor fi adoptate, primul zbor al unui motor nuclear ar putea avea loc în 2024, către Lună.

Sursa: Wired