„Țeapa” chinezilor de la Meizu: telefonul revoluționar n-a fost decât laudă

„Țeapa” chinezilor de la Meizu: telefonul revoluționar n-a fost decât laudă
16:24 08.03.2019

Ianuarie a fost o lună dificilă. Chinezii de la Vivo și Meizu au promis telefoane fără porturi și deja viitorul suna altfel. Doar că Meizu s-a retras din cursă și-a admis că era, așa, o idee, dar nimic serios.

Când Vivo și Meizu au început să vorbească despre telefonul fără porturi, am zis că Apple a ratat șansa la un produs revoluționar. Deocamdată, mai are o șansă, deoarece Meizu a admis că Zero n-o să fie niciodată un produs real. Mai mult, campania de pe IndieGoGo a fost, cel mult, un exercițiu de marketing și compania n-a luat vreodată în calcul să lanseze un telefon.

Meizu Zero a fost băgat într-o campanie pe platforma de crowdfunding la un preț de 1.300 de dolari (Engineering Unit). Totodată, exista și un model de 3.000 de dolari, denumit Pioneering Unit. Niciun telefon nu va fi livrat, pentru că n-au fost decât 39 de oameni care au vrut unul și compania nu și-a atins ținta de 100.000 de dolari.

Foarte probabil nici n-ar fi livrat vreunul. Directorul Meizu a încercat acum să își spele cumva imaginea și-a explicat că proiectul de pe IndieGoGo era o joacă a echipei de marketing. Deocamdată, telefonul fără porturi e un proiect în dezvoltare, dar echipa de ingineri nu-i aproape de-a livra un produs.

Meizu Zero, dacă ar fi devenit realitate, ar fi avut un ecran de 6 inci cu o rezoluție Full HD+, un procesor Snapdragon 845 cu 4 GB RAM, în timp ce camerele principale ar fi avut 20, respectiv 12 megapixeli.

Cum ar putea fi construit un telefon fără porturi? După cum zicea, și Apple ar lucra la un dispozitiv similar. Oricine ar face însă un astfel de telefon ar avea următoarele soluții: renunță la SIM fizic și folosește un eSIM, încărcarea ar fi doar wireless, iar mufa de căști, implicit, n-ar fi. Nu-i atât de complicat de făcut, fizic, doar că suportul pentru eSIM nu-i atât de dezvoltat.

Sursa: The Verge
loading...