Mașinile autonome vor „vedea” după colț. O româncă e implicată în proiect

Mașinile autonome vor „vedea” după colț. O româncă e implicată în proiect
12:47 30.10.2019

Fie că vrei, fie că nu, mașinile autonome vor fi pe străzi, cândva. Iar asta se va întâmpla când vor fi destul de sigure. O româncă a lucrat, alături de alți specialiști, la un sistem care să facă astfel de mașini mai bune. Și ideea de bază e asta: mașina să „vadă” chiar și obstacole care încă nu sunt în fața automobilului.

Daniela Rus, directorul Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), a condus o echipă de specialiști care a dezvoltat un sistem nou de recunoaștere a obstacolelor pentru mașini autonome. Cu invenția echipei sale, mașinile ar putea să identifice pericolele care încă nu sunt în raza de deplasare. Sistemul a fost deja testat cu succes. Va fi prezentat publicului în China la Conferința pentru Roboți și Sisteme Inteligente.

Shadow Cam, așa cum a fost denumit sistemul, se bazează pe o supercameră care poate detecta umbrele de pe sol și poate identifica elementul care o generează. Tehnologia poate fi folosită de mașinile autonome pentru a evita o posibilă coliziune cu o altă mașină sau cu un pieton.

Până la mașini autonome, sistemul ar putea fi implementat în mediul industrial. Roboții autonomi se pot deplasa astfel mai ușor și să prevină problemele.

Scopul e evitarea accidentelor rutiere produse de mașini autonome

Daniela Rus a spus că vrea ca prin această invenție să fie reduse și chiar eliminate accidentele rutiere. Astfel, transportul oamenilor ar putea fi făcut în condiții mai sigure, atât pentru cei din mașini, cât și pentru cei din afara lor.

Shadow Cam e un sistem superior celor din prezent tocmai datorită capacității de-a identifica problemele înainte să fie prea târziu. Poate detecta obstacole cu jumătate de secundă mai devreme și chiar dacă pare puțin poate face diferența în trafic.

„Suntem absolut convinși că mașinile autonome vor face să nu mai avem accidente rutiere cu victime. Credem că cu ajutorul mașinilor autonome le putem oferi o viață mai bună părinților și bunicilor noștri la pensie. Și, de asemenea, că ne putem deplasa oriunde, oricând”, a explicat Daniela Rus, citată de Digi24.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Digi24