De ce nu-și iau românii mașini electrice și care-s beneficiile pe care nu le știi

De ce nu-și iau românii mașini electrice și care-s beneficiile pe care nu le știi
11:08 04.04.2019

Românii nu prea se uită la mașini electrice, iar motivele sunt multe, unele mai întemeiate decât altele. Totuși, deocamdată, există aproape la fel de multe avantaje, cât și dezavantaje, dacă ai un vehicul electric.

Chiar și în marile orașe, numărul de mașini electrice e atât de mic, încât le numeri pe degete. În București, într-o săptămână, abia dacă observi pe stradă două sau trei automobile nepoluante.

Digi 24 precizează că unul din trei români și-ar dori o mașină electrică, dar îi trag înapoi prețurile foarte mari și lipsa stațiilor de încărcare.

În reportajul realizat de sursa citată este luat ca exemplu jurnalistul auto Adrian Mitrea, care conduce un vehicul electric de vreo șase luni. El recunoaște că principalul dezavantaj îl reprezintă reîncărcarea, mai ales că stațiile nu se găsesc oriunde, cum e cazul benzinăriilor.

Unde găsești mașini electrice în România

La sfârșitul anului trecut, în România circulau o mie de mașini electrice. Este puțin, în comparație cu alte state din Europa, dar trebuie ținut cont și de numărul de locuitori, de regiuni și de gradul de dezvoltare al acestora. România încă este țara unde la sate există toalete ca acum 500 de ani și, chiar dacă unii primari le-au transformat administrativ în orășele, ca să absoarbă mai mulți bani de la bugetul statului, nu înseamnă că se trăiește ca în mediul urban.

Mașini electrice nu poți întâlni decât în marile orașe din România, dar și acolo sunt foarte puține. Aceste autoturisme trebuie realimentate, în medie, odată la 300 de kilometri, dar cele mai ieftine au o autonomie chiar mai scăzută.

Guvernul te îndeamnă să-ți iei vehicul electric, dar unde-l încarci?

Când vorbim de mașini electrice, trebuie avut în vedere că nu prea le găsești second-hand, ca să le iei mai ieftine. Majoritatea românilor sunt obișnuiți să-și ia automobile SH pentru că sunt mai ieftine și oricum nu rezistă mult pe șoselele de la noi. Prin urmare, SH-ul cam iese din discuție la capitolul vehicule 100% „verzi”.

Asta înseamnă că românii nu-și pot permite decât cele mai ieftine mașini electrice de pe piață, dar, cu cât sunt mai low-cost, cu atât au autonomie mai scăzută. De aici rezultă necesitatea unui număr cât mai mare de stații de alimentare pentru că ți se descarcă bateria când ai mai multă nevoie de ea.

În întreaga țară nu sunt nici măcar 300 de astfel de stații, așa că îndemnul Guvernului de a cumpăra automobile electrice se transformă într-un paradox.

Programul Rabla Plus a dus la creșterea achizițiilor de vehicule nepoluante, dar e greu de spus ce va fi în viitorul apropiat. Cum este mai bine? Să cumpere mai întâi cât mai mulți români mașini electrice și apoi, aceștia să facă presiuni asupra autorităților să le facă mai multe stații? Sau invers? Adevărul este că atât timp cât benzina și motorina vor fi accesibile oricui, românii nu vor renunța la mașinile obișnuite. Iar aici intervin și mofturile personale (motor mai puternic, răcnetul lui care atrage atenția, să știe lumea că ai mașină etc.).

Cu o mașină electrică economisești mai mulți bani, dar…

În ciuda disconfortului reîncărcării bateriilor, momentan, o mașină electrică este mai prietenoasă cu bugetul tău decât una pe combustie, dacă nu iei în calcul prețul achiziției. Poate că dai mai mult la început, când o cumperi, dar ține cont de faptul că reîncărcarea publică este gratuită deocamdată. În plus, ar trebui să fi scutit și de taxele pentru poluare.

În schimb, un autoturism pe combustie internă te-a costat o avere, doar dacă pui la socoteală banii aruncați pe benzină/motorină, apoi pe RCA, etc.

Prin Rabla Plus, cea mai ieftină mașină electrică sare de 12.000 de euro, iar cele mai scumpe pot depăși 30.000 – 40.000 de euro. Dar, să fim onești, privește în jur, prin București. Sunt mii de automobile de peste 20.000 – 25.000 de euro. De-acei bani, există variante electrice, dar depinde și de nevoile personale ale șoferilor.

Cert este că principala problemă care-i face pe români să nu-și ia o mașină electrică este insuficiența stațiilor de alimentare.

Dar, sunt și orașe care au luat-o înaintea Capitalei, cum ar fi Cluj-Napoca. Acolo, Poliția a primit deja vehicule electrice pentru patrulare. Și, este posibil, ca în următorii ani, mai multe instituții de stat să fie obligate să-și înlocuiască parcul auto și să treacă pe variantele electrificate.

Sursa: digi 24