Cum arată WhatsApp, Facebook, Google în țările sărace sau comuniste

Cum arată WhatsApp, Facebook, Google în țările sărace sau comuniste
Sursa foto: Marco Verch / Flickr
17:30 21.01.2019

WhatsApp, Facebook și Google sunt trei platforme imense. Chiar și așa, nu sunt la fel pentru toți oamenii cu acces la internet.

Mai mult de jumătate din populația globului este online. Asta nu înseamnă că toți vedem același lucru, mai ales când vine vorba de servicii online ca WhatsApp, Facebook sau motorul de căutare Google. Internetul poate fi extrem de diferit în funcție de locul unde trăiești.

WhatsApp definește internetul în India

India este țara cu cele mai multe smartphone-uri din lume. Drept urmare, nu este surprinzător că pentru indieni internetul este o experiență mobile. Peste 200 de milioane de indieni folosesc WhatsApp, serviciul de mesagerie al Facebook, și este foarte popular mai ales în rândul celor din clasa socială inferioară.

„Peste 50% din indieni sunt analfabeți funcționali, iar WhatsApp le permite să interacționeze prin text, audio, imagini și emoji”, spune Osama Manzar, Digital Empowerment Foundation. WhatsApp a făcut ca autoritățile indiene să poată trimită avertizări despre posibile furtuni și, de asemenea, aplicația pune în contact medicii cu cei care nu au cum să ajungă la un spital.

Este un mediu util, dar poate fi folosit și pentru alte lucruri rele precum răspândirea de știri false. WhatsApp a limitat numărul de persoane către care poți trimite un mesaj și acum acel mesaj este marcat clar că un mesaj ce a fost trimis mai departe (nu este original). Pentru a împiedica răspândirea de știri false.

China dă cu cenzura în Facebook și Google (și nu numai)

În China internetul este total diferit față de restul lumii. Acolo, Google, Facebook, Twitter și chiar BBC sunt interzise, dar asta nu este neapărat o problemă deoarece cei 800 de milioane de utilizatori au de ales dintre sute de aplicații, site-uri, jocuri și alte servicii online.

Chinezii nu au voie să folosească anumite cuvinte sau anumite expresii pe motoarele de căutare și pe aplicațiile de chat, iar mulți dintre ei nu știu cum este lumea de afară pentru că nu au acces liber la informații. VPN-ul nu funcționează tot timpul și multe articole care ar putea fi considerate nevinovate, precum un articol despre un protest LGBT, sunt cenzurate pe Wechat, cel mai popular serviciu de mesagerie din China.

Unii utilizatori chinezi folosesc cuvinte cheie în locul cuvintelor interzise și trimit imagini ale articolelor, nu link-uri către acele articole.

Cubanezii accesează internetul ca-n anii ’90

În Cuba, accesul la internet este limitat. Drept urmare, acolo pirateria este în floare și poți cumpăra sau închiria așa numitul „el paquete semanal” adică un HDD extern plin cu mii de ore de conținut media cu seriale și filme. Este o metodă de a trece de cenzură și peste problemele de conectivitate.

Acest HDD poate fi închiriat în schimbul unei sume echivalente a doi dolari pe săptămână și conține peste 50 de dosare cu fișiere precum reviste, filme, seriale, în limba engleză sau spaniolă. Trebuie menționat că în Cuba au apărut mai multe zone publice unde te poți conecta la Wi-Fi, însă o oră de internet costă echivalentul a unui dolar, adică câștigul mediu zilnic al unui cubanez

Conectarea la internet rămâne în continuare un obicei restrâns și de multe ori este folosit pentru comunicarea cu rudele plecate în alte țări.

Facebook și Google au în Rusia parte de concurență serioasă

În Rusia, site-uri precum Google sau Facebook nu sunt interzise precum în China. În schimb, guvernul rus promovează companii locale precum Yandex, Mail.ru și Vkontakte. Aceste companii extrem de asemănătoare cu serviciile americane și încearcă să dețină o cotă de piață cât mai mare.

Cel mai popular motor de căutare în Rusia este Yandex, mai mulți ruși folosesc Vkontakte și Odnoklassniki (deținut de Mail.Ru) decât Facebook și Uber s-a unit cu Yandex pentru aplicația Yandex.Taxi.

Guvernul rus nu vrea asta doar pentru a crește veniturile companiilor rusești, ci și pentru că vrea datele utilizatorilor în țară, unde pot fi accesate de autorități. Drept urmare, cei care publică lucruri care nu sunt tolerate de guvern sunt pedepsiți. Vara trecută au fost cel puțin patru cazuri interesante împotriva utilizatorilor Vkontakte care au publicat meme-uri ce nu erau agreate de autorități, inclusiv o imagine cu Jon Snow în locul lui Iisus Hristos cu descrierea că „Jon Snow s-a ridicat”.

Autoritățile au zis că aceste postări au insultat rușii credincioși. În 2017 au existat 400 de cazuri în care oamenii au intrat în bucluc datorită postărilor de pe rețelele sociale.

Din ce în ce mai mulți oameni se contectează la internet, dar sursa de informare nu este aceeași pentru toată lumea. Cele povestite mai sus sunt doar câteva exemple care ilustrează modul cum oamenii din aceste țări comunică online și de unde-și iau informațiile.

Sursa: The Guardian