Gaura neagră în 10 glume excelente: cum a reacționat internetul

Gaura neagră în 10 glume excelente: cum a reacționat internetul
18:52 10.04.2019

Prima imagine din lume cu o gaură neagră a fost surprinsă de către astronomi iar internetul nu s-a putut abține de la glume.

Pentru prima dată în istoria omenirii, avem o fotografie care conține o gaură neagră. Oamenii de știință au reușit să captureze imaginea cu ajutorul unei rețele globale de telescoape ultra performante, din Statele Unite, Mexic, Chile, Spania și Antarctica. Acestea fac parte din proiectul Event Horizon Telescope (EHT).

Astfel, au putut captura silueta obiectului aflat la aproximativ 55 de milioane de ani lumină distanță față de planeta noastră. La proiect au participat peste 200 de oameni de știință.

Găurile negre sunt cele mai misterioase corpuri cerești. Informațiile despre acestea sunt destul de limitate, mai ales din cauza faptului că sunt extrem de dificil de observat. Motivul este lipsa luminii, care nu poate pătrunde pentru a oferi o perspectivă mai bună.

Gaura neagră surprinsă de cercetători se află în mijlocul galaxiei Messier 87 și are o masă de șase miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, potrivit estimărilor EHT.

Echipa EHT a dezvăluit imaginea în premieră în cadrul a șase conferințe de presă simultane în mai multe părți ale lumii: Bruxelles, Washington, Tokyo, Taipei și Santiago.

Totuși, acesta nu este singurul lucru care s-a extins la nivel global. Glumele pe seama noii fotografii au făcut înconjurul internetului, care s-a amuzat pe această temă.

Multe dintre glume sunt legate de claritatea pozei, care nu este cea mai bună.

Cele mai amuzante glume legate de imaginea cu gaura neagră

Sursa: RT