17 mai 2019 | 18:19

Ce a cauzat apariția găurii misterioase din Calea Lactee

ACTUALITATE
Ce a cauzat apariția găurii misterioase din Calea Lactee

În galaxia noastră pare să existe un așa-numit element întunecat de lovire care efectiv face găuri în ea și nimeni nu știe exact ce este acel obiect.

Acest element este invizibil, chiar și pentru telescoape, fiind făcut dintr-o materie necunoscută. „Este un glonț dens [făcut din ceva]”, a zis cercetătoarea Ana Bonaca, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, care a descoperit dovezi că acest obiect există.

Dovezile constă într-o serie de găuri în cel mai lung flux stelar din Calea Lactee, GD-1. Fluxurile stelare sunt practic rânduri de stele care se mișcă împreună prin galaxii. Stelele din GD-1 sunt rămășițele unei grămezi sferice de stele care a intrat în Calea Lactee în urmă cu foarte mult timp.

În mod normal, acest flux ar trebui să fie o simplă linie, întinsă de gravitația din galaxie. În flux nu ar trebui să existe mai mult de o gaură – în locul unde globul inițial de stele a fost înainte să se separe și să meargă în două direcții separate. Însă Bonaca a descoperit că GD-1 mai are o gaură în plus. Această a doua gaură are marginile neregulate, de parcă ceva uriaș a pătruns prin ea nu cu mult timp în urmă, un obiect a căruit gravitație enormă a deranjat și stelele din jur.

„Nu putem identifica obiectul de impact cu niciun obiect luminos pe care l-am observat”, a zis Bonaca. „Este cu mult mai masiv decât o stea… Ceva de un milion de ori mai mare față de masa soarelui. Și nu sunt stele cu acea masă. Putem exclude asta. Și dacă era o gaură neagră, ar putea fi o gaură neagră supermasivă de genul celei pe care o avem în centrul propriei noastre galaxii”.

Bonaca nu a exclus posibilitatea unei a doua găuri negre supermasive în galaxia noastră. Cu toate astea, a zis că ar fi trebuit să existe niște semne – cum ar fi pâlpâiri sau radiații, dar și că majoritatea galaxiilor nu au mai mult de o gaură neagră supermasivă în centrul lor. Momentan nu este nimic sigur, dar posibilitatea găsirii unui obiect imens din materie neagră necunoscut până acum este fascinantă.