Samsung face primul pas pentru producția în masă a Galaxy Fold

Samsung face primul pas pentru producția în masă a Galaxy Fold
13:36 11.04.2019

Samsung Galaxy Fold a fost piesa de rezistență a evenimentului companiei din februarie, dar telefonul încă nu este disponibil pe piață.

Samsung Display a anunțat că a început producția în masă a panourilor pliabile de tip OLED care vor ajunge pe modelele Galaxy Fold. Samsung Electronics ar urma să pună pe piață telefonul pliabil pe 26 aprilie.

Ecranul pliabil va fi construit din materiale care îl vor face cu 50% mai subțire decât un display convențional. Ecranul telefonului Galaxy Fold are o dimensiune de 4.6 inch atunci când este pliat. Se extinde până la 7.3 inch atunci când este deschis.

Sistemul de pliere este diferit de cel al modelului Mate X al companiei rivale, Huawei. Deși majoritatea spune că design-ul telefonului pliabil de la Huawei este mai atractiv, compania sud-coreeană a pus accent mai mare pe protejarea ecranului. Acesta este orientat către interior atunci când telefonul este pliat. Astfel, modelul Samsung se deschide asemenea unei cărți.

Samsung Display, compania care va produce ecranele pentru Galaxy Fold

Samsung Display este prima companie de pe piață care livrează panouri OLED de dimensiune mică pentru smartphone-uri. Este principalul furnizor pentru partenera sa, Samsung Electronics. Totuși, livrează bunuri și pentru Apple sau Huawei, de exemplu, care folosesc panourile OLED de la sud-coreeni pentru telefoanele lor premium.

În 2013, Samsung Display a fost prima care a produs tehnologia panourilor OLED flexibile pentru telefoane. Astfel, principala competitoare a acesteia, LG Display, a rămas în urmă în ceea ce privește ecranele de dimensiune mică.

Modelul Galaxy Fold este primul telefon pliabil pe care Samsung îl va comercializa iar compania se așteaptă la peste un milion de unități vândute.

E de așteptat că Samsung va lansa propriul telefon pliabil înaintea principalei sale competitoare, Huawei. Cel mai probabil, modelul Mate X al companiei chineze va intra pe piață abia în luna iunie.

Versiunea 5G a modelului Galaxy Fold este așteptată să apară în luna mai, potrivit DJ Koh, co-CEO al companiei.

Sursa: ZDNet
loading...