Toate filmele Disney care vor apărea de Crăciun până în 2027

Toate filmele Disney care vor apărea de Crăciun până în 2027
11:22 12.05.2019

Ai crede că „Star Wars Episode 9: The Rise of Skywalker”  va fi sfârșitul la saga Star Wars, dar nu. Cei de la Disney au anunțat că universul Star Wars va domina sărbătorile de iarnă pentru cel puțin un deceniu de acum.

Disney a anunțat programul de lansări pentru următorii ani și ne-au luminat cu privire la ce filme ne vor încânta până în 2027. Urmează un trio de filme Star Wars care încă nu au vreun titlu, ce vor apărea în fiecare an în preajma Crăciunului, din 2022 încolo. Ceea ce nu știm prea bine este dacă aceste filme sunt cele care, conform zvonurilor, vor fi realizate de regizorul „The Last Jedi”, Rian Johnson, sau dacă ele vor fi poveștile separate promise de creatorii „Game of Thrones”, David Benioff și D.B. Weiss.

Calendarul cu filme care urmează să fie lansate de Disney conține și filme produse de studioul Fox, cumpărat de Disney în martie 2019. Cei de la Fox produc patru sequel-uri la filmul „Avatar”, realizat de James Cameron, care a făcut furori în 2009. Datele lor de lansare au fost amânate, astfel încât la un Crăciun să se lanseze un film Star Wars, iar la următorul un film Avatar.

Înainte ca întregul val de filme Star Wars și Avatar să ne lovească, Disney mai plănuiește însă să lanseze niște remake-uri la filme clasice, precum „Mulan”, „101 Dalmațieni” (acesta se va numi „Cruella”) și „West Side Story”. De asemenea, cei de la Disney vor să realizeze un sequel și pentru filmul „Enchanted”, care se va numi „Disenchanted”.

Între timp, iată filmele care urmează să fie lansate de cei de la Disney în următorii ani chiar în preajma sărbătorilor de iarnă:

  • 2019: Star Wars Episode 9 – The Rise of Skywalker
  • 2020: Cruella and West Side Story
  • 2021: Avatar 2
  • 2022: Star Wars movie
  • 2023: Avatar 3
  • 2024: Star Wars movie
  • 2025: Avatar 4
  • 2026: Star Wars movie
  • 2027: Avatar 5
Sursa: CNET
Etichete: