02 aug. 2019 | 17:55

Facebook, din nou în vizorul americanilor. Cea mai recentă acuzație

ACTUALITATE
Facebook, din nou în vizorul americanilor. Cea mai recentă acuzație

Dacă nu ai observat deja, Facebook copiază ce fac competitorii săi sau îi cumpără pentru ca apoi să integreze serviciile lor în propria platformă.

Tocmai asta pare a fi problema. Compania americană este suspectată că a cumpărat companii și produse pe care le vedea ca pe posibili viitori concurenți.

Comisia Federală pentru Comerț (FTC-ul, cei care au amendat compania lui Mark Zuckerbeg cu 5 miliarde de dolari) a extins o investigație asupra Facebook, pentru a vedea dacă achizițiile făcute de companie nu au avut rolul de a elimina din piață potențialii rivali.

Oficialii FTC au început deja să vorbească cu fondatorii unora dintre startup-urile pe care compania lui Zuckerberg le-a cumpărat de-a lungul anilor. Însă vor avea ceva de lucru. În ultimii 15 ani, Facebook a cumpărat aproape 90 de companii. Probabil tu ai auzit doar de câteva.

Cum decide Facebook ce fel de startup-uri să cumpere

Printre cele mai notabile achiziții făcute de compania lui Zuckerberg se numără Instagram și WhatsApp, două produse esențiale pentru rețeaua socială.

Facebook nu ar fi cumpărat startup-uri la întâmplare, ci a folosit un software special pentru a identifica startup-urile care dezvoltau programe cu potențial mare. Deci, cei de la conducerea Facebook puteau vedea tendința de creștere a unui startup/a unei aplicații și decideau dacă ar putea deveni un rival pentru Facebook.

Ei au folosit această tehnologie, pe care au achiziționat-o de la Onavo Mobile în 2013, pentru a decide dacă să cumpere WhatsApp în 2014.

Oficialii companiei susțin că, de fapt, achizițiile făcute au ajutat procesul de inovare și le-au permis produselor cumpărate să se dezvolte cum altfel nu fi putut să o facă, oferind în cele din urmă mai multe opțiuni utilizatorilor.

Oricum ar fi, Facebook va fi investigată din nou de FTC și va fi interesant de afla ce mai descoperă. Ce zici? Mai primește o altă amendă de miliarde?