26 nov. 2019 | 17:47

Europa a rămas fără adrese IPv4. Ce e de făcut acum?

ACTUALITATE
Europa a rămas fără adrese IPv4. Ce e de făcut acum?

Organizația responsabilă cu alocarea de noi adrese IP în Europa, Orientul Mijlociu și anumite părți din Asia nu mai are de unde să ofere adrese IPv4.

În esență, adresele IPv4 sunt numerele pe 32 de biți utilizate pentru identificarea dispozitivelor de pe internet. Există doar 4,2 miliarde de adrese IPv4 și creșterea rapidă a numărului de dispozitive a dus la epuizarea acestora.

Asta nu vine ca o surpriză. Era de așteptat încă din 2012, când RIPE Network Coordination Centre (RIPE NCC), compania care alocă adrese IP în 76 de țări. Atunci, a primit alocarea finală a blocului de adrese IP de la Internet Assigned Numbers Authority (IANA).

Problema constă în faptul că IPv6, succesorul IPv4, nu a fost încă adoptat pe scară largă. Astăzi, o mare parte a internetului rulează încă pe rețeaua IPv4 mai veche.

RIPE NCC a anunțat că va crește presiunea pe rețele să treacă la standardul IPv6. În același timp, organizația avertizează și asupra dezvoltării internetului, care ar fi limitată din cauza acestei probleme.

Ce se va întâmpla cu aceste adrese IP

„Cu epuizarea IPv4, riscăm să ne îndreptăm către un viitor în care creșterea internetului nostru este limitată inutil – nu din lipsă de ingineri calificați, echipamente tehnice sau investiții, ci de o lipsă de identificatori de rețea unici. Prin urmare, solicităm tuturor părților interesate să își joace rolul în sprijinirea dezvoltării IPv6”, a declarat Nikolas Pediaditis, policy development manager în cadrul RIPE NCC.

Oricare dintre adresele IPv4 care sunt recuperate de RIPE NCC din acest moment va fi alocată printr-o listă de așteptare. Acestea vor veni de la surse precum organizații care s-au retras dinm mediul de afaceri sau de la rețele care returnează adrese IP de care nu mai au nevoie.

Cu toate acestea, se preconizează că aceasta vor fi doar câteva sute de mii pe an, foarte departe de cele câteva milioane de adrese pe care le necesită de rețelele de astăzi.