26 nov. 2019 | 14:19

Ce fac copiii pe internet și cum îi ferești de pericolele din mediul online

ACTUALITATE
Ce fac copiii pe internet și cum îi ferești de pericolele din mediul online

Copiii petrec foarte mult timp în fața ecranului însă, de multe ori, educația digitală pe care o au nu este suficientă pentru a face față unor situații de care dau pe internet.

În ziua de azi, cei mai mulți dintre copii folosesc tot felul de dispozitive conectate la internet din primii ani de viață. Evident, internetul vine cu o serie întreagă de beneficii de care fiecare dintre noi poate profita. Totuși, mediul online este, în același timp, plin de pericole pe care cei mai puțin educați din punct de vedere digital dintre noi nu le pot face față.

Un proiect născut dintr-o colaborare între Kaspersky și Salvații Copiii România vine cu câteva soluții în acest sens.

Dar întâi, ca să înțelegi mai bine cât de mare e problema, Salvați Copiii vine cu câteva cifre. 27% dintre copii afirmă că, într-o zi de școală obișnuită, petrec peste șase ore online sau își verifică constant dispozitivele pe care le folosesc. În cazul unei zile libere, când nu merg la școală, procentul celor care petrec peste șase ore în mediul online aproape se dublează. Datele vin dintr-un studiu realizat pe mai mult de 1000 de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

La ce pericole se expun copiii pe internet

Cei mai mulți dintre copii nu sunt suficient de educați din punct de vedere digital pentru a ști să se ferească de pericolele pe care internetul le poate conține. Cei de la Salvați Copiii mai oferă câteva date în acest sens:

  • 61% dintre copiii chestionați spun că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe internet
  • 43% afirmă că au văzut sau primit mesaje cu conținut sexual în mediul virtual
  • 54% dintre copii spun că au fost deranjați sau supărați în timp ce comunicau pe internet
  • 43% afirmă că postează online informații personale (fotografii, adresa la care locuiesc, locurile în care merg)
  • 47% afirmă că verifică doar uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informațiilor citite online

Ce soluții există pentru îmbunătățirea educației digitale în rândul copiilor

Salvați Copiii România și Kaspersky colaborează pentru a crește nivelul educației copiilor și a profesorilor privind mediul
digital. În acest sens, au lansat programul Ora de Net, care  include informarea unui număr de 500 de părinți și
profesori din 15 școli din București.

„Un recent studiu Kaspersky, derulat la nivel global, arată că 81% dintre părinți spun că este o responsabilitate comună a părinților și a școlii să-i învețe pe copii despre siguranța online, și considerăm că sunt multe lucruri de făcut în acest domeniu”, punctează Bogdan Pismicenco, Territory Sales Manager România, Bulgaria și Moldova, la Kaspersky.

„Tehnologia este prezentă în viața copiilor de la vârste din ce în ce mai mici și cu toate că ea aduce o multitudine de beneficii, poate prezenta și o serie de riscuri. De aceea, pentru a ne asigura că spațiul online în care copiii explorează și își dezvoltă abilitățile este unul sigur, considerăm esențial ca părinții și cadrele didactice să colaboreze pentru a ghida și educa copiii. Prin programul Ora de Net, Salvați Copiii oferă o serie de resurse concepute pentru fiecare etapă de dezvoltare a copiilor, cu ajutorul cărora se pot aborda cele mai importante subiecte legate de folosirea utilă și sigură a Internetului”, a declarat Teodora Stoica, Manager Proiect Salvați Copiii România.

Ce recomandă Kaspersky pentru a-i proteja pe copii de amenințările din online

  • Discutați cu copilul despre timpul pe care îl poate petrece pe rețelele de socializare. Încercați să îl convingeți să nu folosească rețelele de socializare la școală, în timpul orelor, sau noaptea.
  • Încercați să nu limitați cercul social al copilului, dar spuneți-i să aibă grijă atunci când își alege prietenii și cunoștințele.
  • Dacă sunteți utilizator de produse Kaspersky, activați funcționalitatea de control parental din Kaspersky Security Cloud, Kaspersky Total Security sau utilizați software specializat, cum ar fi Kaspersky Safe Kids, care le permite părinților să monitorizeze ce fac, văd sau caută copiii lor online pe toate dispozitivele, inclusiv pe cele mobile. Software-ul oferă, de asemenea, sfaturi utile cu privire la o conduită sigură în mediul online. Explicați-le clar copiilor beneficiile unui astfel de software, astfel încât aceștia să se simtă confortabil cu privire la controlul necesar și la implicarea adulților.