De ce există acest iPhone special pentru hackeri: miza e un premiu de 1 mil. dolari

De ce există acest iPhone special pentru hackeri: miza e un premiu de 1 mil. dolari
15:07 12.08.2019

Cu aproape o lună înainte de orice iPhone nou, Apple are, totuși, un model special. Nu o să ai acces la el niciodată, dar poate că nici n-ai avea de ce. Miza e mai importantă decât lansarea unui telefon nou.

Următorul iPhone va fi prezentat, cel mai probabil, în prima jumătate a lunii septembrie. Până atunci, Apple a pregătit un program prin care să se asigure că telefoanele sale sunt mai sigure ca niciodată. Mai ales după ce Google a dezvăluit șase probleme majore.

De ce există un iPhone pe care nu îl poți cumpăra?

Apple a creat un iPhone mai hacker-friendly la care să aibă acces acei specialiști în inginerie software capabili să descopere vulnerabilități în produsele companiei americane. Totodată, compania a anunțat premii de milioane de dolari pentru cei care descoperă probleme cu platforma sa.

La conferința Black Hat derulată recent, Ivan Krstic, șeful diviziei de securitate de la Apple, a anunțat schimbările din strategia companiei. Acum, în cursa pentru descoperirea vulnerabilităților se poate înscrie oricine, atât pentru iOS, cât și pentru macOS.

Cei care reușesc să „spargă” un iPhone primesc 100.000 de dolari. Cei care reușesc să facă același lucru, dar de la distanță, și să obțină acces la telefon, pot primi marele premiu de un milion de dolari. O condiție crucială e ca atacatorul să nu aibă nevoie de vreun accept din partea victimei. Dacă o așa vulnerabilitate există, e de înțeles de ce Apple e dispusă să plătească atât pentru găsirea ei.

„[Cu noua versiune de iPhone, mai puțin protejată] vrem să atragem acei specialiști extraordinar în securitate cibernetică, care până acum s-au concentrat pe alte platforme. Până acum mulți ne-au zis că au vrut să-și dedice timpul platformei noastre, dar ștacheta era prea sus”, a explicat Krstic decizia de-a crea un dispozitiv nou.

Noile telefoane vor fi distribuite în 2020. Cei care le vor primi vor avea acces mai ușor la infrastructura de bază a acestora. Pe lângă bani, Apple va mai da și 50% bonus pentru cei care descoperă probleme în software beta. Astfel, un cercetător poate ajunge să câștige până la 1,5 milioane de dolari.

Sursa: Wired