Cum a pierdut Microsoft în fața Google pe o piață imensă

Cum a pierdut Microsoft în fața Google pe o piață imensă
13:07 11.11.2019

Pentru o bună perioadă, majoritatea oamenilor de pe internet foloseau browserul de la Microsoft, Internet Explorer. Acesta și-a pierdut drastic popularitatea și a devenit un browser care, de multe ori, este subiect de glumă printre cei din online. Compania încearcă acum să-și crească cota de piață cu ajutorul unui browserului Edge, pe în consideră drept un înlocuitor pentru Chrome.

Internet Explorer a apărut prima dată pe Windows 95. Totuși, browserul Microsoft n-a ajuns din prima pe varianta de bază a  sistemului de operare. Ca să-l poți folosi trebuia să dai bani în plus pe un pachet de servicii extra. A ajuns la toată lumea în același an, dar câteva luni mai târziu.

Între 1995 și 2001, Microsoft a lansat șase versiuni majore ale Internet Explorer. Versiunea IE6 a fost inclusă în 2001 în Windows XP și, mai târziu, în Windows Server 2003.

Ulterior, compania renunță la dezvoltarea browserului pentru cinci ani: în acest timp, a oferit utilizatorilor actualizări de securitate, însă nicio funcționalitate nouă. Motivul? Microsoft a fost implicată într-un proces anti-trust. Compania a fost acuzată de comportament nepotrivit în încercarea atingerii unui monopol pe piață, în detrimentul altor companii, precum cea care oferea browserul Netscape.

Ca rezultat, aceste proceduri au impus diverse constrângeri asupra afacerilor sistemului de operare de pe Windows. Acestea aveau să rămână valabile până în 2011. Tot atunci, Microsoft a fost împărțită în două unități separate: una pentru a produce sistemul de operare și una pentru a produce alte componente software

Pentru că Windows era (și încă este) cel mai popular sistem de operare și pentru că Internet Explorer era instalat implicit, browserul a reușit să-și mențină dominanța pe piață, în special în zona corporate.

Internet Explorer de la Microsoft pierde teren în fața altui browser

În 2004, pe piață apare Mozilla Firefox, un browser open sorce bazat pe codul original Netscape. Pe atunci, la prima vedere, ideea că această mică companie ar putea depăși Microsoft puternic părea greu de crezut. Totuși, noul browser oferea câteva funcționalități utile pe care Internet Explorer nu le avea, precum tab-uri sau extensii.

În comparație IE, rămâsese neschimbat și se confrunta cu o serie largă de probleme de securitate. Astfel, utilizatorii au trecut rapid la opțiunea mai nouă, care le oferea mai multe. Firefox a câștigat teren pe piață. La apogeul său, unele măsurători au arătat că Firefox a ajuns la o cotă de până la 40%.

În 2006, apare Internet Explorer 7: prima versiune din ultimii cinci ani. IE7 introduce și el tab-urile în browser. De asemenea, vine și cu schimbări la nivel de securitate, dar și îmbunătățiri menite să ajute companiile care îl folosesc. Totuși, efortul companiei vine destul de târziu: prea puțini utilizatori revin la IE drept browser implicit.

Google intră în joc

În 2008, compania introduce Chrome, inițial doar pe Windows. Apoi, apar versiuni și pentru Linux și OS X și, ulterior, și pentru sisteme de operare mobile. Utilizatorii vehiclor browsere deja se săturaseră de acestea și erau gata pentru ceva nou. Încă de atunci, Chrome a început să capete dominanța de pe piață de care se bucură și astăzi.

În 2010, Internet Explorer de la Microsoft încă mergea prea încet și avea prea multe probleme de securitate pentru ca utilizatorii să-l aleagă pe acesta. De asemenea, nu se prea potrivea cu standardele moderne de pe web. În acest sens, dezvoltatorii renunțau la sprijinul pentru IE și treceau la alternative precum Mozilla și Chrome.

În 2011, Microsoft mai pierde un proces anti-trust, de această dată intentat de Uniunea Europeană. Ca rezultat, compania este nevoită să afișeze pe toate copiile de Windows din UE mai multe opțiuni de browsere. Astfel, Internet Explorer nu mai era livrat drept browser implicit. Microsoft trebuia să prezinte toate opțiunile utilizatorilor. Aceștia puteau să-și aleagă browserul default dintr-un număr de șase: Chrome, Opera, Firefox, Internet Explorer și Safari.

După 18 luni, Microsoft renunță la acest lucru și este amendată cu 700 de milioane de dolari pentru asta.

Microsoft livrează ultima versiune de Internet Explorer

Compania insistă să ofere actualizări ale browserului. În 2013, apare IE 11, cea care se va dovedi a fi și ultima versiune. Este singura care încă mai poate fi folosită pe Windows.

Motivul pentru care Internet Explorer de la Microsoft încă are utilizatori este unul destul de simplu. În cea mai mare parte, multe companii au dezvoltat aplicații acum foarte mult timp, iar acestea nu sunt suportate de browsere mai noi. Astfel, IE este singura opțiune pentru aceștia.

Microsoft livrează în continuare actualizări de securitate pentru IE 11, dar dezvoltarea de noi funcții s-a oprit în 2016.

O nouă etapă pentru Microsoft

Acum, compania depune eforturi pentru reinventarea browserului care a eșuat. Noua variantă a browserului Internet Explorer se numește Edge și are în prezent o cotă de piață de 2,08%. Pe Windows 10, Edge este browserul implicit.

La sfârșitul lui 2018, Microsoft a anunțat că renunță la EdgeHTML și își va reconstrui browserul implicit cu ajutorul Chromium open-source. Acesta se află și la baza browserului Chrome. Astfel, compania speră că va putea redobândi popularitatea pe care IE o avea la începuturi.

Cel mai probabil, acest lucru nu se va putea întâmpla. Partea amuzantă e că, acum, cei mai mulți dintre utilizatori folosesc Edge o singură dată: pentru a-și descărca un alt browser.

Rămâne de văzut cum va fi primit noul Edge, la lansarea din ianuarie 2020.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: zdnet