Experiență: cum fac poze fără filtru pentru Instagram și cu rezultate bune

Experiență: cum fac poze fără filtru pentru Instagram și cu rezultate bune
14:55 08.05.2019

În urmă cu aproximativ un an, mi-am făcut un cont de Instagram pentru a posta exclusiv poze cu cocktailuri. Abia acum, am ajuns să fiu mulțumit de imaginile pe care le postez și nici măcar nu folosesc filtre.

În august 2018, scriam un articol despre modul în care mi-am cultivat pasiunea pe Instagram. În materialul de la această adresă, detaliam modul în care am învățat să folosesc etichete sau hashtag-uri și de ce consider că este important ca mai mulți dintre noi să aibă o pasiune. De preferat, ar fi una care nu are nicio legătură cu activitatea monetizabilă de la locul de muncă.

Tot atunci, eram entuziasmat în legătură cu faptul că adunasem 100 de like-uri de la o postare, după aproximativ 2 luni de la primul cocktail publicat pe rețeaua socială. Între timp, am aduncat câteva postări în jurul pragului de 1000 de like-uri, iar recordul meu actual este de 1167 de like-uri pentru o postare. Ca idee, ID-ul meu pe Instagram este puiu3000.

În tot acest timp, instrumentul meu de imortalizare a fotografiilor nu s-a schimbat. Folosesc același iPhone X pe care l-am achiziționat în momentul în care a fost disponibil pe canale oficiale în țara noastră. S-au schimbat însă multe alte particularități legate de captură și, în timp ce la început abuzam un pic de filtre, acum le-am eliminat aproape complet din repertoriu. Mi-am creat un set-up foto de care sunt încântat și, în afara faptului că decupez imaginile înainte să le postez, poate le ajustez un pic contrastul, dar atât.

Cum fac poze pe Instagram, fără să le mai editez

De când am început să fac poze pe Instagram, am fost într-o perpetuă căutare pentru a minimiza timpul dintre momentul capturii și până la postarea efectivă. Foarte mult timp, nu am fost foarte mulțumit de rezultate și am încercat să apelez la diverse artificii pentru a ”regla” rezultatul final. De cele mai multe ori, am folosit aplicația Snapseed de la Google, disponibilă în AppStore și în Google Play.

Revenind însă la eficiență, m-am bucurat totuși că toate pozele care au ajuns online nu au trecut prin Photoshop, Lightroom sau altă aplicație de editare pentru desktop sau laptop. În schimb, deși gadgetul de captură a rămas neschimbat, am făcut câteva investiții în realizarea unui set-up de care să fiu mulțumit.

lume cube lighting kit

Nu am pretins niciodată că mă pricep foarte bine la fotografie și, tocmai din acest motiv, nu folosesc o cameră profesională cu lentile interschimbabile în concediu. De-a lungul anilor, am dobândit însă câteva cunoștințe despre fotografie, iar prima noțiune importantă pe care ar fi bine să ți-o asumi ține de lumină. O fotografie bună, aproape de fiecare dată, include o scenă luminată corect și, de cele mai multe ori, într-o manieră generoasă.

Din nou, nu mi-am dorit o instalație complexă de iluminare, una care să necesite mult timp de fiecare dată când îți doreai să o folosești. În acest context, am studiat un pic opțiunile și, până la urmă, am ajuns la gadgetul din imaginea de mai sus. Acesta este intitulat Lume Cube și poate fi achiziționat separat sau împreună cu o serie de accesorii. Dacă plănuiești să-l folosești în tandem cu un telefon, îți recomand Lume Cube Creative Lighting Kit.

Lume Cube se fixează pe telefon și poate fi controlată fie prin butoanele de pe ea, fie prin intermediul unei aplicații de iPhone sau Android intitulată Lume-X. Are o putere maximă de 1500 de lumeni, se alimentează prin USB și rezistă la apă până la o adâncime de 30 de metri. Poți să o folosești atât ca bliț tradițional, cât și pornită în permanență, pentru vlogging, de exemplu. În plus, vine la pachet cu o serie de filtre magnetice pentru difuzia luminii sau schimbarea temperaturii de culoare.

Constructie ceramica

A doua investiție am făcut-o în construcția ceramică de mai sus. Aceasta mi-au făcuto cei de la Farfuria Ceramic. În teorie, echipa de acolo se ocupă exclusiv cu producția de farfurii și boluri ceramice, dar au făcut o excepție pentru mine. Mi-am dorit o jumătate de cilindru ceramic de aproximativ 40 de centimetri înălțime și, deși nu este perfect, se potrivește foarte bine scenariului pe care îl aveam în minte. piele neagra

Din păcate, construcția cu pricina este una lucioasă și, în funcție de sursa de lumină sau de obicetul imortalizat, riști să vezi niște reflexii destul de agresive care distrag de la subiectul pozei. Pentru a contracara acel efect, am acoperit-o cu o bucată de piele neagră naturală care, în opinia mea, este fundalul perfect pentru fotografii. ”Suge” perfect lumina și te ajută și la decuparea ulterioară în Photoshop, dacă îți dorești asta. Nu este însă cazul la mine.

Nu în ultimul rând, am o varietate semnificativă de tocătoare de lemn pe care îmi poziționez paharele cu poțiuni pentru captură. Unele sunt mai simple, altele mai elaborate, unele mai deschise la culoare, altele un pic mai închise. Nu în ultimul rând, toate fotografiile le fac sub hota de la aragaz care, în mod surprinzător, oferă o lumină difuză perfectă pentru foarte multe situații. După ce am explicat întregul set-up, ar trebui să înțelegi un pic mai bine ce se vede în fotografia de mai jos, aceeași pe care am folosit-o în cadrul de intro, doar că mai jos este nedecupată.

IMG_7355Cum fac fotografiile pe Instagram fără filtre, pe timp de vară

Indiferent ce artificii fotografice ai în repertoriu, nimic nu se compară cu lumina naturală. Din acest motiv, am o măsuță instalată în curte pentru fotografii precum cea de mai jos. Din nou, imaginea a fost imortalizată cu modul portret de la iPhone X, fără vreun filtru adițional. Ca să sporesc însă un pic precizia modului portret de la iPhone, mă ajută lumina mea suplimentară Lume Cube. Pe la 30 – 40% intensitate, lumina frontală îmi generează niște reflexii pe pahar sau o strălucire care facilitează separația de fundal. După cum am mai detaliat și în trecut, modul portret la majoritatea smartphone-urilor nu este perfect. Cu un pic de ”ajutor” însă, ajungi să obții niște rezultate ce par desprinse dintr-un DSLR. IMG_7097Una peste alta, întregul proiect cu postarea fotografiilor pe Instagram ține de pasiune și, ceea ce consider eu ”frumos”. Îmi dau seama că fotografiile postate nu sunt pentru toată lumea și nu oricine găsește o fascinație în compozițiile mele sau în fundalul complet negru. În contextul în care nu monetizez însă această activitate, important este să simt în sufletul meu o îmbunătățire a calității vizuale de la un an la altul, iar aceasta există. Faptul că postez manifestări de mixologie însoțite de rețete, aproape de fiecare dată, gustoase, este doar un bonus. FullSizeRender 2

loading...